Ubuntu - Copiii africani

Un antropolog a propus un joc copiilor dintr-un trib african.

A pus un coș cu fructe lângă un copac și le-a spus copiilor că cine a ajuns primul a câștigat fructele dulci.

Când le-a spus să fugă, toți s-au luat de mână și au fugit împreună, apoi au stat împreună bucurându-se de bunătățile lor.

Când i-a întrebat de ce au alergat împreună așa ca unul ar fi putut avea toate fructele pentru el au spus: 'Ubuntu, cum poate unul dintre noi să fie fericit dacă toți ceilalți sunt triști? '

Ubuntu în civilizația lor înseamnă: (sunt pentru că suntem).

Acel trib cunoaște secretul fericirii care s-a pierdut în toate societățile care le depășesc și care se consideră societăți civilizate!

Kafka și păpușa călătoare

 La 40 de ani, Franz Kafka (1883-1924) care nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii, se plimba prin parcul din Berlin când a întâlnit o fetiță care plângea pentru că își pierduse păpușa preferată. Ea și Kafka au căutat păpușa fără succes.

Kafka i-a spus să se întâlnească cu el acolo a doua zi și se vor întoarce după ea.

A doua zi, când încă nu găsiseră păpușa, Kafka i-a dat fetiței o scrisoare „scrisă” de păpușă care spunea: „Te rog să nu plângi. Am plecat într-o excursie să văd lumea. O să-ți scriu despre aventurile mele.”

Așa a început o poveste care a continuat până la sfârșitul vieții lui Kafka.

În timpul întâlnirilor lor, Kafka a citit scrisorile scrise cu atenție ale păpușii, cu aventuri și conversații pe care fetița le-a găsit adorabile.

În cele din urmă, Kafka a adus înapoi păpușa ( una cumpărată ) care se întorsese la Berlin.

„Nu seamănă deloc cu păpușa mea”, a spus fetița.

Kafka i-a mai întins o scrisoare în care păpușa scria: „Călătoriile mele m-au schimbat”. fetița a îmbrățișat noua păpușă și a purtat-o ​​fericită acasă.

Un an mai târziu, Kafka a murit.

Mulți ani mai târziu, copilul acum adult a găsit o scrisoare în interiorul păpușii. În scrisoarea minusculă semnată de Kafka era scris:

„Tot ceea ce iubești probabil se va pierde, dar în cele din urmă iubirea se va întoarce într-un alt mod.”

Preluat din - Kafka și păpușa călătoare - de Jordi Sierra

Viata se pierde atunci când încetezi să fii fericit

 ”- Bunico, cum se pierde viața?

- Viața este pierdută în multe feluri, fiule.

Se pierde când vrei să trăiești viața altora și nu a ta.

Se pierde când critici greșelile altora și nu le îmbunătățești pe ale tale.

Se pierde când regreți fiecare moment pentru că ai eșuat și nu cauți soluții pentru a reuși.

Se pierde când îi invidiezi pe alții și nu te depășești pe tine însuți.

Se pierde atunci când te concentrezi doar pe lucruri negative și încetezi să te bucuri de cele bune.

Viața nu se pierde atunci când încetezi să respiri fiule, ci atunci când încetezi să fii fericit”.

Să ne abtinem să criticam, fie și cu bună intenție, căci a rani pe cineva este ușor, iar a indrepta este imposibil. Uită bârfele! Lasă reproşurile! Savurează fericirea!"

Sursa FB: Oameni Arbori Carti (https://www.facebook.com/profile.php?id=100064645571409)

In cautarea ... nemultumirii

 "Când ești bolnav, ai da orice să te vindeci și îți promiți că vei face atâtea lucruri dacă Dumnezeu îți mai dă o șansă...

Când te-ai vindecat, o iei de la capăt și de cele mai multe ori, nu te ții de cuvânt.

Când ai bani mulți, te plângi mereu că ești obosit și nu faci față responsabilităților...

Când ești sărac, te plângi că ești prost plătit și ai face orice să fii bogat...

Când ești căsătorit, spui mereu că ești sătul de responsabilitățile familiei și de partenerul de viață și parcă ți-ar plăcea să fii mai liber...

Când ești singur, ți-ai dori din suflet să găsești pe cineva bun cu care să-ți împărți viața...

Când ai mașină, ești mereu supărat că s-a scumpit întreținerea ei, dar îți dorești una și mai nouă...

Când nu ai mașină, te-ai săturat să fii pieton și îl invidiezi pe cel care are...

Când ai copii, ești mereu epuizat și uneori simți că nu mai vrei să auzi de nimeni și nimic...

Când nu ai copii, ți-ai dori din suflet să ai...

Când ești copil, te prefaci că ești adult și îți dorești din răsputeri să crești mai repede...

Când devi adult, te gândești că, era mai bine să fii copil...

Când ai părinții în viață, te-ai săturat să te deranjeze tot timpul...

Când părinții nu mai sunt, ai da orice să le mai auzi vocea, măcar un minut...

Dacă locuiești într-un apartament, ai da orice să ai o casă în natură...

Dacă ai o casă, nu ești fericit pentru că întreținerea sa, îți ocupă prea mult timp...

....

Așa este omul, o ființă veșnic nemulțumită care mereu se concentrează pe ceea ce nu are...

Își pierde timpul încercând să caute fericirea undeva în universul nemărginit, când de fapt "fericirea este azi, acum, aici, chiar în jurul său."

sursa: FB Oameni Arbori Carti (https://www.facebook.com/profile.php?id=100064645571409)

Primul semn al civilizației

 „Cu ani în urmă, antropologul Margaret Mead a fost întrebat de un student care consideră că este primul semn al civilizației dintr-o cultură. Studentul se aștepta ca Mead să vorbească despre cârlige de pește sau vase de lut sau pietre de măcinat.

Dar nu. Mead a spus că primul semn al civilizației dintr-o cultură antică a fost un femur, care a fost rupt și apoi vindecat. Mead a explicat că în regnul animal, dacă îți rupi piciorul, mori. Nu poți fugi de pericol, să ajungi la râu pentru a bea apă sau să vânezi mâncare. Ești carne pentru fiare care se perindă. Niciun animal nu supraviețuiește unui picior rupt suficient de mult pentru ca osul să se vindece.

Un femur rupt care s-a vindecat este dovada că cineva și-a luat timp să rămână cu cel care a căzut, a legat rana, a dus persoana în siguranță și a îngrijit-o până la recuperare. A ajuta pe altcineva în dificultate este locul în care începe civilizația, a spus Mead. "

Suntem oameni doar când îi ajutăm pe alții.

Diferența dintre 15 minute și 60 de ore este Speranța/Credința că poți reuși.

Diferența dintre 15 minute și 60 de ore este Speranța/Credința că poți reuși.

În timpul unui studiu la Harvard în anii 1950, dr. Curt Richter a plasat șobolani într-o piscină cu apă pentru a testa cât timp pot călca apa.

În medie ar renunța și s-ar scufunda după 15 minute.

Dar chiar înainte de a renunța din cauza epuizării, cercetătorii îi scoteau, îi uscau, îi lăsau să se odihnească câteva minute - și îi puneau înapoi pentru o a doua rundă.

În această a doua încercare - cât crezi că au rezistat?

Amintiți-vă - tocmai au înotat până la eșec doar cu câteva minute în urmă...

Cât timp crezi că va dura?

Încă 15 minute?

10 minute?

5 minute?

Nu! Nu!

60 de ore!

Asta nu e o eroare.

Aşa e! 60 de ore de înot.

Concluzia trasă a fost că, din moment ce șobolanii CREDEAU că vor fi salvați, își puteau împinge corpurile mult peste ceea ce anterior credeau imposibil.

Vă las cu acest gând:

Dacă speranța poate determina șobolanii epuizați să înoate atât de mult, ce ar putea face pentru tine o credință în tine și abilitățile tale?

Amintește-ți de ce ești capabil. Amintește-ți de ce ești aici. "

Continuă să înoţi.

Experimentul sociologic al celor 5 maimuțe

 Experimentul sociologic al celor 5 maimuțe:

Un cercetător pune cinci maimuțe într-o cușcă. Există un mănunchi de banane atârnate de o sfoară, cu o scară care duce la banane. Când prima maimuță se duce după banane, cercetătorul stropește toate cele cinci maimuțe cu apă rece timp de cinci minute. Ceva mai târziu, când o a doua maimuță încearcă inevitabil să se ducă după banane, cercetătorul stropește din nou toate cele cinci maimuțe cu apă rece timp de cinci minute. Cercetătorul pune apoi furtunul deoparte și nu-l mai atinge niciodată.

Când o a treia maimuță încearcă să se ducă după banane, celelalte patru maimuțe o atacă pentru a o împiedica să urce pe scară. Le este teamă de pedeapsa care ar putea veni.

Cercetătorul înlocuiește una dintre maimuțe cu o nouă maimuță care nu a făcut parte din experimentul inițial și care nu a fost niciodată stropită cu apă. Și de îndată ce atinge scara pentru a merge după banane, celelalte patru maimuțe o atacă pentru a o împiedica să facă acest lucru. Dacă încearcă din nou, acestea o atacă din nou. Astfel, noua maimuță învață să nu se ducă după banane pentru că va fi atacată dacă o face.

Cercetătorul înlocuiește o a doua maimuță cu o altă maimuță nouă. Când această maimuță se duce după banane, celelalte patru o atacă, inclusiv noua maimuță care nu a fost niciodată stropită cu apă. Cercetătorul continuă apoi să înlocuiască toate maimuțele, una câte una, până când toate cele cinci maimuțe inițiale sunt scoase din cușcă. De fiecare dată când nou-venitul se duce după banane, celelalte maimuțe atacă, chiar și atunci când, fiind maimuțe noi, nu au primit niciodată o pedeapsă pentru că s-au dus după banane. Astfel, maimuțele noi, care nu au fost niciodată stropite cu apă rece, învață să nu mai caute tentația bananelor.

Cercetătorii presupun că, dacă le-ar întreba pe maimuțe de ce nu se duc după banane, acestea ar răspunde: "pentru că așa s-a procedat întotdeauna".

Asta este ceea ce numim "sindromul" experimentului celor cinci maimuțe si este modelul sociologic de baza caruia functioneaza toate guvernările autoritare și credintele mistice, din toate timpurile, in care omul isi modifica comportamentul (prin morala si restul ideilor mistice, metafizice aferente, care guverneaza societatea respectiva) sub actiunea unei forte imaginare...

...

Acum mulți trăiesc din păcate într-o societate cu maimuțe și dresori de maimuțe.

Ar fi mai bine să nu fie majoritatea atât de maimuțe în unele societăți/țări/culturi?