vineri, 21 septembrie 2018

CEA MAI MARE DESCOPERIRE


Kim Ung-Yong (născut la 7 martie 1963) este pământeanul cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă cunoscut, fiind trecut în  Guinness Book World of Records cu un IQ de 210 ( regretatul savant Stephen Hawking avea 160).
El a vorbit de la 6 luni, la 3 ani citea cursiv (japoneză, engleză, germană - pentru învăţarea unei limbi străine având nevoie de aproximativ 30 de zile). La 4 ani rezolva integrale şi calcule diferenţiale. diferențial și integrale, scria poezii şi era, de asemenea, un pictor remarcabil.
A fost ca student invitat la Universitatea de fizică din Hanyang, unde a audiat cursuri de la vârsta de 4 ani până la 7 ani. În 1970, la vârsta de 8 ani, a fost invitat în Statele Unite la NASA, unde a terminat studiile universitare. În 1974, a început activitatea sa de cercetare la NASA și a continuat această activitate până în 1978, când... s-a întors acasă, în Coreea de Sud.
Aici şi-a echivalat, într-un singur an, toate studiile şi s-a angajat... asiatent universitar la o facultate din provincie. Întrebat de ziarişti de ce a făcut acest gest, Kim Ung-Yong a dat un răspuns uluitor, care, poate, echivalează cu cea mai mare descoperire pe care o pot face oamenii: „Poți avea o capacitate intelectuală mare, poți fi genial la matematică și să ai abilități lingvistice de necontestat, dacă eșuezi la capitolul inteligență emoțională, nimic nu mai contează. Am fost sus acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic acolo. E pustiu. Întorceți-vă la lucrurile simple.”

joi, 26 iulie 2018

Economistul de la Harvard si sensul vietii

Un vapor a ancorat în Mexic, lângă un micuț sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor și i-a întrebat cât timp le ia să prindă acei pești.
- Nu foarte mult timp, au raspuns pescarii la unison.
- Dar de ce n-ați mai stat, ca să prindeți mai mult pește?
Pescarii i-au răspuns că micile cantități pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor și ale familiilor lor.
- Și ce faceți în restul timpului? a întrebat turistul.
- Dormim până târziu, pescuim puțin, ne jucăm cu copiii și ne facem siesta împreună cu soțiile noastre. Mai târziu, pe seară, mergem în sat, unde ne întâlnim cu prietenii, bem puțin, cântăm la chitară câteva cântece și tot asa…. Avem o viață plină.
Turistul i-a intrerupt,
- Stați puțin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diplomă în economie și pot să vă ajut! Trebuie să pescuiți mai mult timp în fiecare zi. În felul acesta, o să puteți vinde peștele pe care îl prindeți în plus. Cu veniturile suplimentare, veți putea cumpăra o barcă mai mare.
- Și după asta? au întrebat pescarii.
- Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veți putea cumpăra o a doua și o a treia barcă și tot așa, până când veți avea o întreagă flotă. În loc să vindeți peștele unui intermediar, veți putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar să vă construiți propria fabrică. Atunci veți putea părăsi sătucul ăsta micuț și să vă mutați în Mexico City, Los Angeles, sau poate chiar la New York ! De acolo vă veți putea conduce noua întreprindere prosperă.
- Și cam cât timp ne-ar lua asta? au întrebat pescarii.
- Douăzeci, poate chiar douăzeci și cinci de ani. a replicat turistul.
- Și după asta?
- După asta? Ei bine, prietene, ăsta-i momentul cand devine cu adevarat interesant,” a răspuns zâmbind larg turistul. Când afacerea ta este cu adevărat uriașă, poți să începi să vinzi și să cumperi active și să faci milioane de dolari!
- Milioane? Serios? Și după asta? au întrebat pescarii.
- După asta, veți putea să vă retrageți din afaceri, să traiți într-un sătuc liniștit și retras pe malul mării, să dormiți târziu, să vă jucați cu copiii voștri, să vă faceți siesta cu soțiile și să vă petreceți serile împreună cu prietenii distrandu-vă cum vreți voi.
- Domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul să irosim douăzeci și cinci de ani? au întrebat mexicanii…

miercuri, 4 mai 2016

Cat valoreaza viata ta?

Un barbat s-a dus la Dumnezeu si l-a intrebat: “Cat valoreaza viata mea?” Dumnezeu i-a dat o piatra si i-a raspuns: “Afla valoarea acestei pietre, insa incearca sa nu o vinzi!”
Omul a luat piatra si a plecat. Pe drumul sau a intalnit un barbat ce vindea portocale, asa ca l-a intrebat pe acesta cat crede ca valoreaza piatra lui.
Vanzatorul a vazut piatra stralucitoare, a analizat-o si a spus: “Imi dai piatra si eu iti dau la schimb 12 portocale.”
Barbatul si-a cerut scuze si a spus ca Dumnezeu i-a cerut sa nu o vanda, asa ca a plecat mai departe.
Dupa putin timp a intalnit un vanzator de legume:
“Cat crezi ca valoreaza aceasta piatra?” – a intrebat barbatul.
Vanzatorul a luat piatra, s-a uitat la ea si a spus: “Iti dau un sac de cartofi la schimb.”
Omul si-a cerut din nou scuze si i-a spus ca nu o poate vinde, apoi a plecat din nou la drum. Dupa un timp, a ajuns in fata unui magazin de bijuterii. A intrat si l-a intrebat pe bijutier cat valoreaza piatra lui.
Bijutierul a luat piatra, a analizat-o cu mare atentie si i-a spus: “Iti dau 50.000 de dolari pentu aceasta piatra.” Cand barbatul a dat din cap, bijutierul a spus: “Bine, bine… iti ofer 500.000, numai da-mi piatra.”
Omul a explicat ca el nu poate vinde piatra si a plecat din nou la drum. Peste putin timp ela dat de un magazin cu pietre pretioase; a mers la vanzator si l-a intrebat care este valoarea pietrei sale.
Vanzatorul a luat piatra, a pus-o pe un material din catifea si a analizat-o cu mare atentie.
“De unde ai aceasta piatra nepretuita?” – a intrebat el. “Chiar daca as vinde intreaga lume si toata viata mea, nu as avea banii necesari pentru a cumpara aceasta minunatie.” – a adaugat.
Uimit si confuz, omul a revenit la Dumnezeu si i-a spus ce s-a intamplat.
“Acum, Doamne, spune-mi… cat valoreaza viata mea?”
Dumnezeu i-a spus: “Raspunsurile pe care le-ai primit de la vanzatorul de portocale, vanzatorul de legume, bijutier si vanzatorul de pietre pretioase explica valoarea vietii noastre. Ai putea fi o piatra pretioasa, chiar nepretuita, dar oamenii te vor aprecia in functie de nivelul lor de informatii, de increderea pe care o au in tine, de motivatia lor, de ambitia si riscul pe care si-l asuma in relatia cu tine. Dar nu te teme, cu siguranta vei gasi pe cineva care isi da va seama de adevarata ta valoare.”

marți, 24 noiembrie 2015

Ultimul speech

Directorul şi cofondatorul Apple, Steve Jobs, a pierdut în anul 2011 lupta cu cancerul pancreatic. Cunoscut pentru stilul lui de viață modest dar și pentru rigurozitatea și perfecționismul de care dădea dovadă pe plan profesional, ultimele cuvinte ale regretatului om de afaceri sunt simple, dar înduioșătoare, de efect și îi contrazic întreaga existență a acestuia, dedicată în proporție majoritară carierei. 
“Am ajuns pe culmile succesului în lumea afacerilor. În ochii altora, viața mea este un simbol al succesului. Cu toate acestea, în afară de munca mea, nu prea am alte motive de bucurie. În final, averea este doar o “felie” de viață cu care sunt acomodat, obișnuit.
În această clipă, zăcând pe patul de spital, filmul vieții mele mi se perindă prin fața ochilor. Realizez că toată recunoașterea, laudele, bogăția de care m-am bucurat au pălit, au devenit fără de sens în fața apropiatei morți.
În întunericul camerei, mă uit la luminile verzi de la aparatele care mă țin în viață, aud sunetele mecanice sacadate făcute de ele și simt respirația Zeului Morții apropiindu-se.
Acum când am făcut bani cât pentru trei generații, ar trebui să ne concentrăm pe alte aspecte ale vieții care nu au legătură cu partea financiară. Trebuie să fie ceva mai important de atât!
Să fie relațiile… să fie arta, să fie un vis neîmplinit din tinerețe…
Fuga non-stop după bani transformă o persoană, cât de normală ar fi ea, într-o ciudățenie asemenea mie.
Dumnezeu ne-a lăsat simțurile ca să recepționăm dragostea, sentimentele celor din jur. Și nu iluziile false aduse de averi.
Toți banii, toate proprietățile și investițiile din viața mea.. nu le pot lua cu mine în mormânt. Tot ce pot lua sunt amintirile scăldate în iubirea dată și primită. Acestea sunt adevăratele bogății care te vor urma, însoți mereu, dându-ți puterea și lumina care sunt necesare să mergi mai departe. Dragostea nu cunoaște distanță. Viața nu are limite. Mergi unde vrei să mergi. Atinge vârfurile pe care vrei să le atingi. Totul se bazează pe 2 lucruri: inima și mâinile tale. Atât.
Poți să angajezi pe cieva să conducă mașina în locul tău, să producă bani pentru tine. Dar nu poți plăti pe cineva să îndure boala în locul tău.
Lucrurile materiale pierdute mai pot fi recuperate. Dar e un lucru care nu poate fi recuperat odată pierdut: viața.
Când o persoană intră în sala de operație, va realiza că există o carte pe care nu a terminat-o de citit – “Cartea trăitului sănătos”.
Indiferent de etapa vieții în care ne aflăm acum, odată cu trecerea timpului, ne vom confrunta cu ziua în care cortina va cădea peste noi.
Pune preț pe dragostea pentru familia ta, iubește-ți consortul, prietenii.
Poartă-te bine cu tine. Prețuiește-i pe ceilalți”, a spus Steve Jobs.

marți, 18 martie 2014

Doua intrebari despre esenta vietii

Vechii egipteni aveau o credință frumoasă despre moarte. Când sufletele lor ajungeau la intrarea în rai, paznicii le puneau două întrebări. Răspunsurile la acestea determinau dacă aveau voie să intre sau nu: 

- “Ai găsit bucurie în viață?” 
- “Viața ta a adus bucurie altora?” 

Sursa: Filmul The Bucket List (2007), via http://florinrosoga.ro/blog/citate-celebre-din-filme/#ixzz2sAyU8VtO

sâmbătă, 1 martie 2014

Povestea lucrurilor importante

Odată un profesor a fost contactat pentru a ţine un curs de formare a ” Planificării eficace a timpului” unui grup de 15 directori ai unor importante companii americane. Cursul făcea parte din una din cele cinci secţiuni ale zilei lor de formare şi profesorul avea la dispoziţie doar o oră “pentru a face lecţia”. În picioare, în faţa acestui grup de elită (pregătit pentru a nota tot ceea ce expertul avea să-i înveţe), bătrânul profesor îi privi cu atenţie pe fiecare în parte, apoi spuse:
“Acum vom face un experiment”.
Dedesubtul mesei ce-l separa de elevi, bătrânul scoase un recipient mare din sticlă, de peste 4 litri şi-l aşeză uşor în faţa lui. Apoi scoase o duzină de pietre de mărimea unor mingi de tenis şi pe rând le puse uşor în vas. Când acesta a fost umplut până la vârf astfel încât era imposibil să mai adaugi o singură piatră, ridică uşor ochii spre participanţii săi şi-i întrebă:
“Este plin acest vas?”
Surâzând toţi au răspuns:
“Da”.
Profesorul aşteptă câteva secunde şi adăugă:
“Într-adevăr?”
Atunci se aplecă din nou şi scoase de sub masă un alt vas, de această dată plin de pietriş. Atent varsa acele pietricele peste pietrele din primul vas şi apoi mişcă uşor vasul. Pietricelele se infiltrară printre pietre până la fundul vasului. Bătrânul profesor ridică din nou privirile spre auditoriul său şi întrebă:
“Acest vas este plin?”
De această dată minunaţii săi elevi începură să înţeleagă raţionamentele sale. Unul dintre ei răspunse:
“Probabil că nu”.
“Bine” răspunse bătrânul profesor.
Atunci se aplecă din nou şi de această dată scoase de sub masă un sac cu nisip. Cu atenţie varsa nisipul în vas. Nisipul umplu spaţiile dintre pietre şi pietricele. Încă o dată profesorul întrebă:
“Acest vas este plin?”.
De data aceasta, toţi laolaltă, elevii săi răspunseră fără a ezită:
“Nu!”.
“Bine” adăugă bătrânul profesor.
Şi cum elevii săi prestigioşi deja se aşteptau, luă cana de apă care se afla pe masă şi umplu vasul.
Bătrânul profesor ridică atunci privirile spre grup şi întrebă:
“Ce adevăr mare ne demonstrează acest experiment?”
Cel mai viclean, cel mai isteţ dintre participanţii sai, gândindu-se la tematica cursului, spuse:
“Demonstrează că şi atunci când credem că agendă noastră este plină, se pot adăuga alte întâlniri sau alte lucruri noi de făcut.”
“Nu” răspunse profesorul. “Nu este aceasta. Marele adevăr care este demonstrat prin acest experiment este următorul: dacă nu sunt aşezate mai întâi pietrele mari în vas nu poate fi pus restul”.
Se făcu o linişte profundă, timp în care fiecare îşi dădea seama de adevărul acestei afirmaţii.
Bătrânul profesor spuse atunci: “Care sunt pietrele cele mai roşii din viaţa voastră? Sănătatea voastră? Familia voastră? Prietenii vostrii sau prietenele voastre? Să vă realizaţi visele? Să faceţi ceea ce vă place? Să învăţaţi? Să apăraţi o cauză? Să fiţi relaxaţi? Să vă permiteţi mai mult timp? Sau lucruri cât mai diverse? Ceea ce trebuie să ne amintim este importanta punerii mai întâi a pietrelor mai mari, alfel se poate să nu reuşim să ne facem propria viata. Dacă se dă prioritate nimicurilor (pietriş, nisip) ni se va umple viaţa cu fleacuri şi nu vom avea timp suficient pentru a permite lucrurilor importante. Deci să nu uitaţi să vă puneţi întrebarea: <<Care sunt pietrele cele mai mari în viaţa mea?” Şi apoi să le aşezaţi primele în vasul vostru.>>”



Cu un salut prietesc bătrânul profesor îşi salută auditoriul şi ieşi din sală.