miercuri, 4 mai 2016

Cat valoreaza viata ta?

Un barbat s-a dus la Dumnezeu si l-a intrebat: “Cat valoreaza viata mea?” Dumnezeu i-a dat o piatra si i-a raspuns: “Afla valoarea acestei pietre, insa incearca sa nu o vinzi!”
Omul a luat piatra si a plecat. Pe drumul sau a intalnit un barbat ce vindea portocale, asa ca l-a intrebat pe acesta cat crede ca valoreaza piatra lui.
Vanzatorul a vazut piatra stralucitoare, a analizat-o si a spus: “Imi dai piatra si eu iti dau la schimb 12 portocale.”
Barbatul si-a cerut scuze si a spus ca Dumnezeu i-a cerut sa nu o vanda, asa ca a plecat mai departe.
Dupa putin timp a intalnit un vanzator de legume:
“Cat crezi ca valoreaza aceasta piatra?” – a intrebat barbatul.
Vanzatorul a luat piatra, s-a uitat la ea si a spus: “Iti dau un sac de cartofi la schimb.”
Omul si-a cerut din nou scuze si i-a spus ca nu o poate vinde, apoi a plecat din nou la drum. Dupa un timp, a ajuns in fata unui magazin de bijuterii. A intrat si l-a intrebat pe bijutier cat valoreaza piatra lui.
Bijutierul a luat piatra, a analizat-o cu mare atentie si i-a spus: “Iti dau 50.000 de dolari pentu aceasta piatra.” Cand barbatul a dat din cap, bijutierul a spus: “Bine, bine… iti ofer 500.000, numai da-mi piatra.”
Omul a explicat ca el nu poate vinde piatra si a plecat din nou la drum. Peste putin timp ela dat de un magazin cu pietre pretioase; a mers la vanzator si l-a intrebat care este valoarea pietrei sale.
Vanzatorul a luat piatra, a pus-o pe un material din catifea si a analizat-o cu mare atentie.
“De unde ai aceasta piatra nepretuita?” – a intrebat el. “Chiar daca as vinde intreaga lume si toata viata mea, nu as avea banii necesari pentru a cumpara aceasta minunatie.” – a adaugat.
Uimit si confuz, omul a revenit la Dumnezeu si i-a spus ce s-a intamplat.
“Acum, Doamne, spune-mi… cat valoreaza viata mea?”
Dumnezeu i-a spus: “Raspunsurile pe care le-ai primit de la vanzatorul de portocale, vanzatorul de legume, bijutier si vanzatorul de pietre pretioase explica valoarea vietii noastre. Ai putea fi o piatra pretioasa, chiar nepretuita, dar oamenii te vor aprecia in functie de nivelul lor de informatii, de increderea pe care o au in tine, de motivatia lor, de ambitia si riscul pe care si-l asuma in relatia cu tine. Dar nu te teme, cu siguranta vei gasi pe cineva care isi da va seama de adevarata ta valoare.”

marți, 24 noiembrie 2015

Ultimul speech

Directorul şi cofondatorul Apple, Steve Jobs, a pierdut în anul 2011 lupta cu cancerul pancreatic. Cunoscut pentru stilul lui de viață modest dar și pentru rigurozitatea și perfecționismul de care dădea dovadă pe plan profesional, ultimele cuvinte ale regretatului om de afaceri sunt simple, dar înduioșătoare, de efect și îi contrazic întreaga existență a acestuia, dedicată în proporție majoritară carierei. 
“Am ajuns pe culmile succesului în lumea afacerilor. În ochii altora, viața mea este un simbol al succesului. Cu toate acestea, în afară de munca mea, nu prea am alte motive de bucurie. În final, averea este doar o “felie” de viață cu care sunt acomodat, obișnuit.
În această clipă, zăcând pe patul de spital, filmul vieții mele mi se perindă prin fața ochilor. Realizez că toată recunoașterea, laudele, bogăția de care m-am bucurat au pălit, au devenit fără de sens în fața apropiatei morți.
În întunericul camerei, mă uit la luminile verzi de la aparatele care mă țin în viață, aud sunetele mecanice sacadate făcute de ele și simt respirația Zeului Morții apropiindu-se.
Acum când am făcut bani cât pentru trei generații, ar trebui să ne concentrăm pe alte aspecte ale vieții care nu au legătură cu partea financiară. Trebuie să fie ceva mai important de atât!
Să fie relațiile… să fie arta, să fie un vis neîmplinit din tinerețe…
Fuga non-stop după bani transformă o persoană, cât de normală ar fi ea, într-o ciudățenie asemenea mie.
Dumnezeu ne-a lăsat simțurile ca să recepționăm dragostea, sentimentele celor din jur. Și nu iluziile false aduse de averi.
Toți banii, toate proprietățile și investițiile din viața mea.. nu le pot lua cu mine în mormânt. Tot ce pot lua sunt amintirile scăldate în iubirea dată și primită. Acestea sunt adevăratele bogății care te vor urma, însoți mereu, dându-ți puterea și lumina care sunt necesare să mergi mai departe. Dragostea nu cunoaște distanță. Viața nu are limite. Mergi unde vrei să mergi. Atinge vârfurile pe care vrei să le atingi. Totul se bazează pe 2 lucruri: inima și mâinile tale. Atât.
Poți să angajezi pe cieva să conducă mașina în locul tău, să producă bani pentru tine. Dar nu poți plăti pe cineva să îndure boala în locul tău.
Lucrurile materiale pierdute mai pot fi recuperate. Dar e un lucru care nu poate fi recuperat odată pierdut: viața.
Când o persoană intră în sala de operație, va realiza că există o carte pe care nu a terminat-o de citit – “Cartea trăitului sănătos”.
Indiferent de etapa vieții în care ne aflăm acum, odată cu trecerea timpului, ne vom confrunta cu ziua în care cortina va cădea peste noi.
Pune preț pe dragostea pentru familia ta, iubește-ți consortul, prietenii.
Poartă-te bine cu tine. Prețuiește-i pe ceilalți”, a spus Steve Jobs.

marți, 18 martie 2014

Doua intrebari despre esenta vietii

Vechii egipteni aveau o credință frumoasă despre moarte. Când sufletele lor ajungeau la intrarea în rai, paznicii le puneau două întrebări. Răspunsurile la acestea determinau dacă aveau voie să intre sau nu: 

- “Ai găsit bucurie în viață?” 
- “Viața ta a adus bucurie altora?” 

Sursa: Filmul The Bucket List (2007), via http://florinrosoga.ro/blog/citate-celebre-din-filme/#ixzz2sAyU8VtO

sâmbătă, 1 martie 2014

Povestea lucrurilor importante

Odată un profesor a fost contactat pentru a ţine un curs de formare a ” Planificării eficace a timpului” unui grup de 15 directori ai unor importante companii americane. Cursul făcea parte din una din cele cinci secţiuni ale zilei lor de formare şi profesorul avea la dispoziţie doar o oră “pentru a face lecţia”. În picioare, în faţa acestui grup de elită (pregătit pentru a nota tot ceea ce expertul avea să-i înveţe), bătrânul profesor îi privi cu atenţie pe fiecare în parte, apoi spuse:
“Acum vom face un experiment”.
Dedesubtul mesei ce-l separa de elevi, bătrânul scoase un recipient mare din sticlă, de peste 4 litri şi-l aşeză uşor în faţa lui. Apoi scoase o duzină de pietre de mărimea unor mingi de tenis şi pe rând le puse uşor în vas. Când acesta a fost umplut până la vârf astfel încât era imposibil să mai adaugi o singură piatră, ridică uşor ochii spre participanţii săi şi-i întrebă:
“Este plin acest vas?”
Surâzând toţi au răspuns:
“Da”.
Profesorul aşteptă câteva secunde şi adăugă:
“Într-adevăr?”
Atunci se aplecă din nou şi scoase de sub masă un alt vas, de această dată plin de pietriş. Atent varsa acele pietricele peste pietrele din primul vas şi apoi mişcă uşor vasul. Pietricelele se infiltrară printre pietre până la fundul vasului. Bătrânul profesor ridică din nou privirile spre auditoriul său şi întrebă:
“Acest vas este plin?”
De această dată minunaţii săi elevi începură să înţeleagă raţionamentele sale. Unul dintre ei răspunse:
“Probabil că nu”.
“Bine” răspunse bătrânul profesor.
Atunci se aplecă din nou şi de această dată scoase de sub masă un sac cu nisip. Cu atenţie varsa nisipul în vas. Nisipul umplu spaţiile dintre pietre şi pietricele. Încă o dată profesorul întrebă:
“Acest vas este plin?”.
De data aceasta, toţi laolaltă, elevii săi răspunseră fără a ezită:
“Nu!”.
“Bine” adăugă bătrânul profesor.
Şi cum elevii săi prestigioşi deja se aşteptau, luă cana de apă care se afla pe masă şi umplu vasul.
Bătrânul profesor ridică atunci privirile spre grup şi întrebă:
“Ce adevăr mare ne demonstrează acest experiment?”
Cel mai viclean, cel mai isteţ dintre participanţii sai, gândindu-se la tematica cursului, spuse:
“Demonstrează că şi atunci când credem că agendă noastră este plină, se pot adăuga alte întâlniri sau alte lucruri noi de făcut.”
“Nu” răspunse profesorul. “Nu este aceasta. Marele adevăr care este demonstrat prin acest experiment este următorul: dacă nu sunt aşezate mai întâi pietrele mari în vas nu poate fi pus restul”.
Se făcu o linişte profundă, timp în care fiecare îşi dădea seama de adevărul acestei afirmaţii.
Bătrânul profesor spuse atunci: “Care sunt pietrele cele mai roşii din viaţa voastră? Sănătatea voastră? Familia voastră? Prietenii vostrii sau prietenele voastre? Să vă realizaţi visele? Să faceţi ceea ce vă place? Să învăţaţi? Să apăraţi o cauză? Să fiţi relaxaţi? Să vă permiteţi mai mult timp? Sau lucruri cât mai diverse? Ceea ce trebuie să ne amintim este importanta punerii mai întâi a pietrelor mai mari, alfel se poate să nu reuşim să ne facem propria viata. Dacă se dă prioritate nimicurilor (pietriş, nisip) ni se va umple viaţa cu fleacuri şi nu vom avea timp suficient pentru a permite lucrurilor importante. Deci să nu uitaţi să vă puneţi întrebarea: <<Care sunt pietrele cele mai mari în viaţa mea?” Şi apoi să le aşezaţi primele în vasul vostru.>>”



Cu un salut prietesc bătrânul profesor îşi salută auditoriul şi ieşi din sală.


luni, 3 februarie 2014

Cele trei porţi

Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viata, îl trimise la un bătrân înţelept.
- Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tai pe nisip. Dar o să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă vei întâlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou ceea ce încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din faţa ta.
Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii.
Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi: SCHIMBA LUMEA.
Asta era şi intenţia mea, gândi prinţul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc. Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea să îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorinţă sa. El găsi plăcerea şi beţia cuceritorului, dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară. Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat tu pe acest drum?
- Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise bătrânul. Utilizeaza-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scăpa printre degete. Şi dispăru.
Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a două porţi pe care stătea scris: SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.
Asta era şi intenţia mea, gândi el. Ceilalţi sunt sursa de plăcere, bucurii şi satisfacţii, dar şi de durere, necazuri şi frustrări. El se ridică deci contra a tot ce-l deranja său nu-i plăcea la cei din jurul său. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Într-o zi, pe când medita asupra utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalţi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întreba:
- Ce ai învăţat tu, deci, pe acest drum?
- Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauză sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine prind rădăcina toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce alţii trezesc în tine, ei te descoperă în faţa ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nască în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţă îţi arată ce mai ai încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu după multă vreme, prinţul ajunse în faţa unei porţi pe care scria: SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.
The Gate, de Jeremy Boye CC-By 2.0


Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi. El cauta să pătrundă în interiorul său, să-şi combată imperfecţiunile, să-şi înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său. După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese dar şi eşecuri şi rezistenţă, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce ai învăţat tu pe acest drum?
- Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezista şi pe care nu le putem învinge.
- Aşa este, spuse bătrânul.
- Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar impotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.
- Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te şi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi dispăru.
Privind înapoi, prinţul văzu în depărtare spatele celei de-a treia porţi pe care stătea scris: ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI. Prinţul se miră că n-a văzut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poartă, dar în celălalt sens. În luptă devenim orbi, îşi spuse el. Şi mai văzu pe jos zăcând peste tot în jurul lui, tot ce a respins şi a învins în lupta cu el însuşi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate şi învaţă să le accepte. Învăţă să se iubească pe el însuşi, fără să se mai compare cu alţii. Îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întreba:
- Ce-ai învăţat în plus pe acest drum?
- Am învăţat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă accept.
- Bine, acesta este primul lucru pe care trebuie să-l ţii minte în viaţă, acum poţi merge mai departe.
Prinţul zări în depărtare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria ACCEPTĂ-I PE CEILALŢI. Şi în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viaţa sa, pe cei pe care i-a iubit şi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecţiunile, defectele, lucrurile care altădată îl deranjau enorm şi împotriva cărora luptase. Bătrânul înţelept apăru din nou şi-l întrebă:
- Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată pe acest drum?
- Am învăţat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproşat celorlati şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i accept şi să-i iubesc aşa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ţii minte. Continuă drumul.
Prinţul zări prima poarta, prin care trecuse cu mult timp în urmă şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTĂ LUMEA. Privi în jurul său şi recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumină şi frumuseţea tuturor lucrurilor, de perfecţiunea lor. Era totuşi aceeaşi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întreba:
- Ce-ai învăţat pe drumul acesta?
- Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec, fără nici o condiţie.
- Acesta este cel de al treilea lucru important pe care trebuie să ţi-l aminteşti. Acum eşti împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea! Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniştea împlinirii, la împlinirea liniştii, spuse el şi dispăru pentru totdeauna.

Sursa: http://discerne.wordpress.com/2013/12/02/cele-trei-porti/

miercuri, 15 ianuarie 2014

Glossa - MIhai Eminescu

Azi 15 ianuarie 2014 se implinesc 164 de ani de la nasterea marelui poet Mihai Eminescu.

GLOSSA

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.


Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.


Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.


Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.


Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.

De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.


Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
(1883, decembrie)



Sursa: http://www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/glossa.htm