Ziua pacii interioare

21 martie 2014, Ziua pacii interioare. Pentru detalii, programe si evenimente accesati http://www.ziuapaciiinterioare.ro/

Doua intrebari despre esenta vietii

Vechii egipteni aveau o credință frumoasă despre moarte. Când sufletele lor ajungeau la intrarea în rai, paznicii le puneau două întrebări. Răspunsurile la acestea determinau dacă aveau voie să intre sau nu: 

- “Ai găsit bucurie în viață?” 
- “Viața ta a adus bucurie altora?” 

Sursa: Filmul The Bucket List (2007), via http://florinrosoga.ro/blog/citate-celebre-din-filme/#ixzz2sAyU8VtO

Povestea lucrurilor importante

Odată un profesor a fost contactat pentru a ţine un curs de formare a ” Planificării eficace a timpului” unui grup de 15 directori ai unor importante companii americane. Cursul făcea parte din una din cele cinci secţiuni ale zilei lor de formare şi profesorul avea la dispoziţie doar o oră “pentru a face lecţia”. În picioare, în faţa acestui grup de elită (pregătit pentru a nota tot ceea ce expertul avea să-i înveţe), bătrânul profesor îi privi cu atenţie pe fiecare în parte, apoi spuse:

“Acum vom face un experiment”.

Dedesubtul mesei ce-l separa de elevi, bătrânul scoase un recipient mare din sticlă, de peste 4 litri şi-l aşeză uşor în faţa lui. Apoi scoase o duzină de pietre de mărimea unor mingi de tenis şi pe rând le puse uşor în vas. Când acesta a fost umplut până la vârf astfel încât era imposibil să mai adaugi o singură piatră, ridică uşor ochii spre participanţii săi şi-i întrebă:

“Este plin acest vas?”

Surâzând toţi au răspuns:

“Da”.

Profesorul aşteptă câteva secunde şi adăugă:

“Într-adevăr?”

Atunci se aplecă din nou şi scoase de sub masă un alt vas, de această dată plin de pietriş. Atent varsa acele pietricele peste pietrele din primul vas şi apoi mişcă uşor vasul. Pietricelele se infiltrară printre pietre până la fundul vasului. Bătrânul profesor ridică din nou privirile spre auditoriul său şi întrebă:

“Acest vas este plin?”

De această dată minunaţii săi elevi începură să înţeleagă raţionamentele sale. Unul dintre ei răspunse:

“Probabil că nu”.

“Bine” răspunse bătrânul profesor.

Atunci se aplecă din nou şi de această dată scoase de sub masă un sac cu nisip. Cu atenţie varsa nisipul în vas. Nisipul umplu spaţiile dintre pietre şi pietricele. Încă o dată profesorul întrebă:

“Acest vas este plin?”.

De data aceasta, toţi laolaltă, elevii săi răspunseră fără a ezită:

“Nu!”.

“Bine” adăugă bătrânul profesor.

Şi cum elevii săi prestigioşi deja se aşteptau, luă cana de apă care se afla pe masă şi umplu vasul.

Bătrânul profesor ridică atunci privirile spre grup şi întrebă:

“Ce adevăr mare ne demonstrează acest experiment?”

Cel mai viclean, cel mai isteţ dintre participanţii sai, gândindu-se la tematica cursului, spuse:

“Demonstrează că şi atunci când credem că agendă noastră este plină, se pot adăuga alte întâlniri sau alte lucruri noi de făcut.”

“Nu” răspunse profesorul. “Nu este aceasta. Marele adevăr care este demonstrat prin acest experiment este următorul: dacă nu sunt aşezate mai întâi pietrele mari în vas nu poate fi pus restul”.

Se făcu o linişte profundă, timp în care fiecare îşi dădea seama de adevărul acestei afirmaţii.

Bătrânul profesor spuse atunci: “Care sunt pietrele cele mai roşii din viaţa voastră? Sănătatea voastră? Familia voastră? Prietenii vostrii sau prietenele voastre? Să vă realizaţi visele? Să faceţi ceea ce vă place? Să învăţaţi? Să apăraţi o cauză? Să fiţi relaxaţi? Să vă permiteţi mai mult timp? Sau lucruri cât mai diverse? Ceea ce trebuie să ne amintim este importanta punerii mai întâi a pietrelor mai mari, alfel se poate să nu reuşim să ne facem propria viata. Dacă se dă prioritate nimicurilor (pietriş, nisip) ni se va umple viaţa cu fleacuri şi nu vom avea timp suficient pentru a permite lucrurilor importante. Deci să nu uitaţi să vă puneţi întrebarea: <<Care sunt pietrele cele mai mari în viaţa mea?” Şi apoi să le aşezaţi primele în vasul vostru.>>”

Cu un salut prietesc bătrânul profesor îşi salută auditoriul şi ieşi din sală.

Cele trei porţi

Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viata, îl trimise la un bătrân înţelept.

- Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?

- Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tai pe nisip. Dar o să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă vei întâlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou ceea ce încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din faţa ta.

Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii.

Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi: SCHIMBA LUMEA.

Asta era şi intenţia mea, gândi prinţul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc. Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea să îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorinţă sa. El găsi plăcerea şi beţia cuceritorului, dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară. Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:

- Ce-ai învăţat tu pe acest drum?

- Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

- Bine, zise bătrânul. Utilizeaza-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scăpa printre degete. Şi dispăru.

Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a două porţi pe care stătea scris: SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.

Asta era şi intenţia mea, gândi el. Ceilalţi sunt sursa de plăcere, bucurii şi satisfacţii, dar şi de durere, necazuri şi frustrări. El se ridică deci contra a tot ce-l deranja său nu-i plăcea la cei din jurul său. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Într-o zi, pe când medita asupra utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalţi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întreba:

- Ce ai învăţat tu, deci, pe acest drum?

- Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauză sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine prind rădăcina toate aceste lucruri.

- Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce alţii trezesc în tine, ei te descoperă în faţa ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nască în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţă îţi arată ce mai ai încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu după multă vreme, prinţul ajunse în faţa unei porţi pe care scria: SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.

Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi. El cauta să pătrundă în interiorul său, să-şi combată imperfecţiunile, să-şi înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său. După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese dar şi eşecuri şi rezistenţă, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:

- Ce ai învăţat tu pe acest drum?

- Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezista şi pe care nu le putem învinge.

- Aşa este, spuse bătrânul.

- Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar impotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.

- Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te şi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi dispăru.

Privind înapoi, prinţul văzu în depărtare spatele celei de-a treia porţi pe care stătea scris: ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI. Prinţul se miră că n-a văzut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poartă, dar în celălalt sens. În luptă devenim orbi, îşi spuse el. Şi mai văzu pe jos zăcând peste tot în jurul lui, tot ce a respins şi a învins în lupta cu el însuşi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate şi învaţă să le accepte. Învăţă să se iubească pe el însuşi, fără să se mai compare cu alţii. Îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întreba:

- Ce-ai învăţat în plus pe acest drum?

- Am învăţat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă accept.

- Bine, acesta este primul lucru pe care trebuie să-l ţii minte în viaţă, acum poţi merge mai departe.

Prinţul zări în depărtare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria ACCEPTĂ-I PE CEILALŢI. Şi în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viaţa sa, pe cei pe care i-a iubit şi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecţiunile, defectele, lucrurile care altădată îl deranjau enorm şi împotriva cărora luptase. Bătrânul înţelept apăru din nou şi-l întrebă:

- Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată pe acest drum?

- Am învăţat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproşat celorlati şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i accept şi să-i iubesc aşa cum sunt.

- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ţii minte. Continuă drumul.

Prinţul zări prima poarta, prin care trecuse cu mult timp în urmă şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTĂ LUMEA. Privi în jurul său şi recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumină şi frumuseţea tuturor lucrurilor, de perfecţiunea lor. Era totuşi aceeaşi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întreba:

- Ce-ai învăţat pe drumul acesta?

- Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec, fără nici o condiţie.

- Acesta este cel de al treilea lucru important pe care trebuie să ţi-l aminteşti. Acum eşti împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea! Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniştea împlinirii, la împlinirea liniştii, spuse el şi dispăru pentru totdeauna.

Sursa: http://discerne.wordpress.com/2013/12/02/cele-trei-porti/

Glossa - MIhai Eminescu

Azi 15 ianuarie 2014 se implinesc 164 de ani de la nasterea marelui poet Mihai Eminescu.

GLOSSA Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, In auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le asculte?... Tu asaza-te deoparte, Regasindu-te pe tine, Când cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine. Nici încline a ei limba Recea cumpana-a gândirii Inspre clipa ce se schimba Purtând masca fericirii, Ce din moartea ei se naste Si o clipa tine poate; Pentru cine o cunoaste Toate-s vechi si noua toate. Privitor ca la teatru Tu în lume sa te-nchipui: Joace unul si pe patru, Totusi tu ghici-vei chipu-i, Si de plânge, de se cearta, Tu în colt petreci în tine Si-ntelegi din a lor arta Ce e rau si ce e bine. Viitorul si trecutul Sunt a filei doua fete, Vede-n capat începutul Cine stie sa le-nvete; Tot ce-a fost ori o sa fie In prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zadarnicie Te întreaba si socoate.		Caci acelorasi mijloace Se supun câte exista, Si de mii de ani încoace Lumea-i vesela si trista; Alte masti, aceeasi piesa, Alte guri, aceeasi gama, Amagit atât de-adese Nu spera si nu ai teama. Nu spera când vezi miseii La izbânda facând punte, Te-or întrece nataraii, De ai fi cu stea în frunte; Teama n-ai, cata-vor iarasi Intre dânsii sa se plece, Nu te prinde lor tovaras: Ce e val, ca valul trece. Cu un cântec de sirena, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca sa schimbe-actorii-n scena, Te momeste în vârteje; Tu pe-alaturi te strecoara, Nu baga nici chiar de seama, Din cararea ta afara De te-ndeamna, de te cheama. De te-ating, sa feri în laturi, De hulesc, sa taci din gura; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Daca stii a lor masura; Zica toti ce vor sa zica, Treaca-n lume cine-o trece; Ca sa nu-ndragesti nimica, Tu ramâi la toate rece. Tu ramâi la toate rece, De te-ndeamna, de te cheama: Ce e val, ca valul trece, Nu spera si nu ai teama; Te întreaba si socoate Ce e rau si ce e bine; Toate-s vechi si noua toate: Vreme trece, vreme vine. (1883, decembrie)
Sursa: http://www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/glossa.htm

Top 7 carti pentru spirit

La inceput de an, top 7 carti prezentate pe blogul 7carti.

1. Micul Prinţ - Antoine de Saint-Exupery
2. Moartea lui Ivan Ilici - Lev Tolstoi
3. Pescarusul Jonathan Livingstone - Richard Bach
4. Siddhartha - Herman Hesse
5. Momo - Michael Ende
6. Profetul - Kahlil Gibran
7. Alchimistul - Paulo Coehlo

Scrisoare către părinţi

Române, să fii bun!

…Încă am mânuțele mici; atât de mici încât sunt mult prea stângace ca să îmi fac patul singur, să arunc mingea sau să desenez frumos, linii drepte, perfecte. Te rog, nu te aștepta să le fac pe toate perfect pentru că sunt încă atât de mic! Te rog, atunci când îmi dai treabă, lasă-mă s-o fac singur și te mai rog să nu o mai faci încă o dată. Pentru că astfel voi simți că te-am dezamăgit și că nu am făcut față așteptărilor tale. Te-aș ruga să vezi partea bună a lucrurilor – m-am chinuit să-mi leg șireturile ghetuțelor singur, chiar dacă a rezultat doar un nod greu de desfăcut.

Atunci când ieșim la plimbare, te rog să faci pașii mici pentru că piciorușele mele sunt încă atât de micuțe. Iar eu vreau să țin pasul cu tine. Sunt la început de drum, lumea aceasta îmi este încă atât de necunoscută încât am nevoie de timp și de îngăduință să o înțeleg și să o traduc în lumea copilăriei mele. Ai răbdare, te rog, cu mine pentru că toate aceste lucruri din jurul meu mi se par minunate și aș vrea să le înțeleg așa cum le înțelegi și tu. Lasă-mă să aflu totul în ritmul meu și nu mă pedepsi pentru curiozitatea mea. Încă te mai rog să nu mă limitezi inutil. Nu te enerva când întreb prea mult, prea des și, de multe ori, același lucru de zeci de ori. Eu nu cunosc lumea din jur așa cum o cunoști și te am doar pe tine să te tot întreb.

Atunci când îmi impui limite și reguli te asigur că nu mă supăr. Le voi respecta cu siguranță dacă ești consecvent în aplicarea lor. Însă, te rog să nu spui astăzi într-un fel și mâine în altul pentru că, astfel voi deveni confuz și nu voi mai înțelege ce am voie și ce nu am voie. Nu mă compara cu nimeni, nici cu frații sau surorile mele și nici cu prietenii sau colegii mei. Eu sunt unic și niciodată nu voi fi ca ceilalți. Sunt convins că am și eu ceva special, trebuie doar să-ți faci timp să-mi descoperi părțile bune.

Eu nu voi fi pentru mult timp copil. Te rog, așadar, să mă lași să-mi trăiesc copilăria, să mă bucur de micile bucurii oferite de această perioadă. Nu-mi încărca programul cu tot felul de lucruri inutile, nu mă pune să renunț la jucării, la somnul dulce și la jocul din curte cu Grivei.

Nu mă pune să fac treburi grele, mult prea grele pentru vârsta mea fragedă. Eu vreau doar să mă joc. Sufletul meu este atât de sensibil și de gingaș încât, te rog să nu-mi rănești sentimentele. Nu mă pedepsi prea aspru atunci când greșesc. Fii înțelegător, iartă-mă și învață-mă cum să nu mai greșesc. Dacă mă vei critica mereu voi deveni un om limitat, fără încredere în sine. Mi-ai putea critica faptele, nu pe mine ca persoană, căci astfel, cu timpul, m-aș simți inutil. Respectă-mi drepturile de copil și demnitatea. Nu mă umili ori de câte ori te superi pe mine sau pe altcineva. Nu folosi violența fizică și verbală pentru că, astfel, voi învăța doar să mă ascund de tine, să mint și să-mi fie mereu frică. De-ai putea să le înlocuiești cu blândețe, iubire și înțelegere!

Te rog să-mi păstrezi sufletul curat și nu mă învăța lucruri rele. Tu ești modelul meu. Nu mă minți pentru că astfel voi crede că minciuna este o normalitate; nu folosi forța pentru că atunci când voi crește mare o voi folosi și eu în relațiile cu cei mai mici decât mine; nu mă critica pentru că astfel voi învăța să judec pe alții; nu mă respinge pentru că voi crede că nu mă dorești și că sunt o povară pentru tine. Ajută-mă să învăț valorile morale: credința, adevărul, cinstea, încrederea, bunătatea, iubirea.

În întreaga lume există mulți copii a căror copilărie este marcată de durere, violență și teroare fizică și psihică. O copilărie trăită la negativ formează maturi cu traume psihice, maturi care, fie ajung să se identifice cu torționarul care i-a marcat copilăria, fie se închid în sine, neafirmându-și personalitatea. O copilărie lipsită de iubire, ocrotire și blândețe formează oameni care vor deveni, la rândul lor, violenți. Nu i-am putut înțelege niciodată pe părinții care și-au snopit în bătaie copiii pentru te miri ce motiv. Când am mai asistat în copilărie la scene de acest gen, m-am uitat speriată, îngrozită, gândindu-mă că sunt un copil extrem de fericit atunci când mama, în loc de bătăi, ne dădea bomboane și ne mângâia cu dragoste, iar tata, în loc de palme, ne plimba pe umerii lui lați și se juca „de-a calul” cu noi.

Mi-e milă de acești copii, oropsiți de soartă, de nenorocul de a avea părinți care nu apreciază adevărata fericire de a avea un copilaș, adevărata bucurie sufletească de a-i asculta respirația atunci când doarme, de a te bucura de primele cuvinte și de prima notă de zece. Nimic nu poate fi mai sfâșietor și mai nedrept decât ochii înlăcrimați ai unui copil. Te rog, nu te aștepta să le fac pe toate perfect pentru că sunt, încă, atât de mică!

A veni Crăciunul, au venit Sărbătorile şi te rog, nu uita, Române, să fii bun!

Sursa: http://2blackjack1.wordpress.com/2013/12/30/scrisoare-catre-parinti/