Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viata, îl trimise la un bătrân înţelept.
- Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tai pe nisip. Dar o să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă vei întâlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou ceea ce încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din faţa ta.
Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii.
Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi: SCHIMBA LUMEA.
Asta era şi intenţia mea, gândi prinţul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc. Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea să îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorinţă sa. El găsi plăcerea şi beţia cuceritorului, dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară. Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat tu pe acest drum?
- Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise bătrânul. Utilizeaza-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scăpa printre degete. Şi dispăru.
Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a două porţi pe care stătea scris: SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.
Asta era şi intenţia mea, gândi el. Ceilalţi sunt sursa de plăcere, bucurii şi satisfacţii, dar şi de durere, necazuri şi frustrări. El se ridică deci contra a tot ce-l deranja său nu-i plăcea la cei din jurul său. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Într-o zi, pe când medita asupra utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalţi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întreba:
- Ce ai învăţat tu, deci, pe acest drum?
- Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauză sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine prind rădăcina toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce alţii trezesc în tine, ei te descoperă în faţa ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nască în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţă îţi arată ce mai ai încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu după multă vreme, prinţul ajunse în faţa unei porţi pe care scria: SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.
Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi. El cauta să pătrundă în interiorul său, să-şi combată imperfecţiunile, să-şi înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său. După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese dar şi eşecuri şi rezistenţă, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce ai învăţat tu pe acest drum?
- Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezista şi pe care nu le putem învinge.
- Aşa este, spuse bătrânul.
- Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar impotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.
- Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te şi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi dispăru.
Privind înapoi, prinţul văzu în depărtare spatele celei de-a treia porţi pe care stătea scris: ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI. Prinţul se miră că n-a văzut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poartă, dar în celălalt sens. În luptă devenim orbi, îşi spuse el. Şi mai văzu pe jos zăcând peste tot în jurul lui, tot ce a respins şi a învins în lupta cu el însuşi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate şi învaţă să le accepte. Învăţă să se iubească pe el însuşi, fără să se mai compare cu alţii. Îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întreba:
- Ce-ai învăţat în plus pe acest drum?
- Am învăţat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă accept.
- Bine, acesta este primul lucru pe care trebuie să-l ţii minte în viaţă, acum poţi merge mai departe.
Prinţul zări în depărtare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria ACCEPTĂ-I PE CEILALŢI. Şi în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viaţa sa, pe cei pe care i-a iubit şi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecţiunile, defectele, lucrurile care altădată îl deranjau enorm şi împotriva cărora luptase. Bătrânul înţelept apăru din nou şi-l întrebă:
- Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată pe acest drum?
- Am învăţat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproşat celorlati şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i accept şi să-i iubesc aşa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ţii minte. Continuă drumul.
Prinţul zări prima poarta, prin care trecuse cu mult timp în urmă şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTĂ LUMEA. Privi în jurul său şi recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumină şi frumuseţea tuturor lucrurilor, de perfecţiunea lor. Era totuşi aceeaşi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întreba:
- Ce-ai învăţat pe drumul acesta?
- Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec, fără nici o condiţie.
- Acesta este cel de al treilea lucru important pe care trebuie să ţi-l aminteşti. Acum eşti împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea! Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniştea împlinirii, la împlinirea liniştii, spuse el şi dispăru pentru totdeauna.
Sursa: http://discerne.wordpress.com/2013/12/02/cele-trei-porti/
Sursa: http://discerne.wordpress.com/2013/12/02/cele-trei-porti/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu