sâmbătă, 1 martie 2014

Povestea lucrurilor importante

Odată un profesor a fost contactat pentru a ţine un curs de formare a ” Planificării eficace a timpului” unui grup de 15 directori ai unor importante companii americane. Cursul făcea parte din una din cele cinci secţiuni ale zilei lor de formare şi profesorul avea la dispoziţie doar o oră “pentru a face lecţia”. În picioare, în faţa acestui grup de elită (pregătit pentru a nota tot ceea ce expertul avea să-i înveţe), bătrânul profesor îi privi cu atenţie pe fiecare în parte, apoi spuse:
“Acum vom face un experiment”.
Dedesubtul mesei ce-l separa de elevi, bătrânul scoase un recipient mare din sticlă, de peste 4 litri şi-l aşeză uşor în faţa lui. Apoi scoase o duzină de pietre de mărimea unor mingi de tenis şi pe rând le puse uşor în vas. Când acesta a fost umplut până la vârf astfel încât era imposibil să mai adaugi o singură piatră, ridică uşor ochii spre participanţii săi şi-i întrebă:
“Este plin acest vas?”
Surâzând toţi au răspuns:
“Da”.
Profesorul aşteptă câteva secunde şi adăugă:
“Într-adevăr?”
Atunci se aplecă din nou şi scoase de sub masă un alt vas, de această dată plin de pietriş. Atent varsa acele pietricele peste pietrele din primul vas şi apoi mişcă uşor vasul. Pietricelele se infiltrară printre pietre până la fundul vasului. Bătrânul profesor ridică din nou privirile spre auditoriul său şi întrebă:
“Acest vas este plin?”
De această dată minunaţii săi elevi începură să înţeleagă raţionamentele sale. Unul dintre ei răspunse:
“Probabil că nu”.
“Bine” răspunse bătrânul profesor.
Atunci se aplecă din nou şi de această dată scoase de sub masă un sac cu nisip. Cu atenţie varsa nisipul în vas. Nisipul umplu spaţiile dintre pietre şi pietricele. Încă o dată profesorul întrebă:
“Acest vas este plin?”.
De data aceasta, toţi laolaltă, elevii săi răspunseră fără a ezită:
“Nu!”.
“Bine” adăugă bătrânul profesor.
Şi cum elevii săi prestigioşi deja se aşteptau, luă cana de apă care se afla pe masă şi umplu vasul.
Bătrânul profesor ridică atunci privirile spre grup şi întrebă:
“Ce adevăr mare ne demonstrează acest experiment?”
Cel mai viclean, cel mai isteţ dintre participanţii sai, gândindu-se la tematica cursului, spuse:
“Demonstrează că şi atunci când credem că agendă noastră este plină, se pot adăuga alte întâlniri sau alte lucruri noi de făcut.”
“Nu” răspunse profesorul. “Nu este aceasta. Marele adevăr care este demonstrat prin acest experiment este următorul: dacă nu sunt aşezate mai întâi pietrele mari în vas nu poate fi pus restul”.
Se făcu o linişte profundă, timp în care fiecare îşi dădea seama de adevărul acestei afirmaţii.
Bătrânul profesor spuse atunci: “Care sunt pietrele cele mai roşii din viaţa voastră? Sănătatea voastră? Familia voastră? Prietenii vostrii sau prietenele voastre? Să vă realizaţi visele? Să faceţi ceea ce vă place? Să învăţaţi? Să apăraţi o cauză? Să fiţi relaxaţi? Să vă permiteţi mai mult timp? Sau lucruri cât mai diverse? Ceea ce trebuie să ne amintim este importanta punerii mai întâi a pietrelor mai mari, alfel se poate să nu reuşim să ne facem propria viata. Dacă se dă prioritate nimicurilor (pietriş, nisip) ni se va umple viaţa cu fleacuri şi nu vom avea timp suficient pentru a permite lucrurilor importante. Deci să nu uitaţi să vă puneţi întrebarea: <<Care sunt pietrele cele mai mari în viaţa mea?” Şi apoi să le aşezaţi primele în vasul vostru.>>”



Cu un salut prietesc bătrânul profesor îşi salută auditoriul şi ieşi din sală.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu