Parabola despre manipulare

Iosif Stalin a fost intrebat odata de o functionara in stat cu autoritate si apropiata lui. Era printre putinele care puteau sa ii puna intrebari dificile fara sa riste sa isi piarda viata. Ea l-a intrebat: “Cat mai ai de gand sa ucizi poporul acesta si el sa te urmeze totusi?” La care Stalin nu ii raspunde, dar cere sa i se aduca o gaina vie. I se aduce, el o ia la subtioara si incepe sa ii smulga penele pe viu. Sarmana gaina se zbatea de moarte dar nu se putea elibera din mainile crudului tiran. A continuat sa smulga penele gainei, spre tortura ei, pana gaina a ramas fara pene si cu urme de sange. Apoi ia niste firimituri de paine in palma si se indreapta spre ciocul gainei, tocmai jumulite pe viu. Si ce credeti ca face gaina? Ati ghicit, a inceput sa manance. Dupa aceea a lasat gaina jos, a luat alte firimituri de paine in mana in ochii gainei si a iesit din camera. Stiti ca a facut gaina? A inceput sa mearga dupa Stalin ca acesta sa ii dea de mancare.
Dupa toata aceasta demonstratia Stalin ii spune functionarei lui: “Cred ca ti-ai primit raspunsul in aceasta actiune. Asa sunt si oamenii, cu cat te porti mai dur cu ei, cu atat te vor urma ca sa obtina hrana de la tine”

A family need to be a team in the first place

A friend came to my house for coffee, we sat and talked about life. At some point in the conversation, I said, “I’m going to wash the dishes and I’ll be right back.”

He looked at me as if I had told him I was going to build a space rocket. Then he said to me with admiration but a little perplexed: “I’m glad you help your wife, I do not help because when I do, my wife does not praise me. Last week I washed the floor and no thanks.”

I went back to sit with him and explained that I did not “help” my wife. Actually, my wife does not need help, she needs a partner. I am a partner at home and through that society are divided functions, but it is not a “help” to do household chores.

I do not help my wife clean the house because I live here too and I need to clean it too.

I do not help my wife to cook because I also want to eat and I need to cook too.

I do not help my wife wash the dishes after eating because I also use those dishes.

I do not help my wife with her children because they are also my children and my job is to be a father.

I do not help my wife to wash, spread or fold clothes, because the clothes are also mine and my children’s.

I am not a help at home, I am part of the house. And as for praising, I asked my friend when was the last time after his wife finished cleaning the house, washing clothes, changing bed sheets, bathing her children, cooking, organizing, etc. You said thank you?

But a thank you of the type: Wow, sweetheart!!! You are fantastic!!!

Does that seem absurd to you? Are you looking strange? When you, once in a lifetime, cleaned the floor, you expected in the least, a prize of excellence with great glory … why? You never thought about that, my friend?

Maybe because for you, the macho culture has shown that everything is her job.

Perhaps you have been taught that all this must be done without having to move a finger? Then praise her as you wanted to be praised, in the same way, with the same intensity. Give her a hand, behave like a true companion, not as a guest who only comes to eat, sleep, bathe and satisfy needs … Feel at home. In his house.

I loved the message in this write up! I do NOT “help” my wife! We are a team! In all things! Not certain who the author is, but he certainly nailed it!

CEA MAI MARE DESCOPERIRE

Kim Ung-Yong (născut la 7 martie 1963) este pământeanul cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă cunoscut, fiind trecut în  Guinness Book World of Records cu un IQ de 210 ( regretatul savant Stephen Hawking avea 160).
El a vorbit de la 6 luni, la 3 ani citea cursiv (japoneză, engleză, germană - pentru învăţarea unei limbi străine având nevoie de aproximativ 30 de zile). La 4 ani rezolva integrale şi calcule diferenţiale. diferențial și integrale, scria poezii şi era, de asemenea, un pictor remarcabil.
A fost ca student invitat la Universitatea de fizică din Hanyang, unde a audiat cursuri de la vârsta de 4 ani până la 7 ani. În 1970, la vârsta de 8 ani, a fost invitat în Statele Unite la NASA, unde a terminat studiile universitare. În 1974, a început activitatea sa de cercetare la NASA și a continuat această activitate până în 1978, când... s-a întors acasă, în Coreea de Sud.
Aici şi-a echivalat, într-un singur an, toate studiile şi s-a angajat... asiatent universitar la o facultate din provincie. Întrebat de ziarişti de ce a făcut acest gest, Kim Ung-Yong a dat un răspuns uluitor, care, poate, echivalează cu cea mai mare descoperire pe care o pot face oamenii: „Poți avea o capacitate intelectuală mare, poți fi genial la matematică și să ai abilități lingvistice de necontestat, dacă eșuezi la capitolul inteligență emoțională, nimic nu mai contează. Am fost sus acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic acolo. E pustiu. Întorceți-vă la lucrurile simple.”

Economistul de la Harvard si sensul vietii

Un vapor a ancorat în Mexic, lângă un micuț sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor și i-a întrebat cât timp le ia să prindă acei pești.
- Nu foarte mult timp, au raspuns pescarii la unison.
- Dar de ce n-ați mai stat, ca să prindeți mai mult pește?
Pescarii i-au răspuns că micile cantități pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor și ale familiilor lor.
- Și ce faceți în restul timpului? a întrebat turistul.
- Dormim până târziu, pescuim puțin, ne jucăm cu copiii și ne facem siesta împreună cu soțiile noastre. Mai târziu, pe seară, mergem în sat, unde ne întâlnim cu prietenii, bem puțin, cântăm la chitară câteva cântece și tot asa…. Avem o viață plină.
Turistul i-a intrerupt,
- Stați puțin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diplomă în economie și pot să vă ajut! Trebuie să pescuiți mai mult timp în fiecare zi. În felul acesta, o să puteți vinde peștele pe care îl prindeți în plus. Cu veniturile suplimentare, veți putea cumpăra o barcă mai mare.
- Și după asta? au întrebat pescarii.
- Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veți putea cumpăra o a doua și o a treia barcă și tot așa, până când veți avea o întreagă flotă. În loc să vindeți peștele unui intermediar, veți putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar să vă construiți propria fabrică. Atunci veți putea părăsi sătucul ăsta micuț și să vă mutați în Mexico City, Los Angeles, sau poate chiar la New York ! De acolo vă veți putea conduce noua întreprindere prosperă.
- Și cam cât timp ne-ar lua asta? au întrebat pescarii.
- Douăzeci, poate chiar douăzeci și cinci de ani. a replicat turistul.
- Și după asta?
- După asta? Ei bine, prietene, ăsta-i momentul cand devine cu adevarat interesant,” a răspuns zâmbind larg turistul. Când afacerea ta este cu adevărat uriașă, poți să începi să vinzi și să cumperi active și să faci milioane de dolari!
- Milioane? Serios? Și după asta? au întrebat pescarii.
- După asta, veți putea să vă retrageți din afaceri, să traiți într-un sătuc liniștit și retras pe malul mării, să dormiți târziu, să vă jucați cu copiii voștri, să vă faceți siesta cu soțiile și să vă petreceți serile împreună cu prietenii distrandu-vă cum vreți voi.
- Domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul să irosim douăzeci și cinci de ani? au întrebat mexicanii…