Într-un lagăr de concentrare sunt ținuți sclavi (prizonieri) 100 de oameni. Stăpânul de sclavi peste acel lagăr a stabilit o normă de 1000 de bâte lunar altoite de paznici pe spinarea sclavilor. 10 dintre sclavi însă au devenit în foarte scurt timp mai apropiați de stăpânul de sclavi. Unul îl tunde, altul îl masează, unul îi cântă din vioară, altul joacă table cu el și îl lasă să câștige mai mereu, altul îi citește ziarul și vreo 2 îl informează despre tot ce se întâmplă în baraca sclavilor.
Stăpânul îi cheamă la el pe cei zece privilegiați și le spune: de azi înainte voi sunteți scutiți de bâtele pe spinare. Însă, le spune el, numărul de bâte nu poate să scadă. Se vor împărți între ceilalți 90 de sclavi. Cei 10 sunt foarte fericiți. Nu le mai arde de evadat din lagăr. Sclavii de iau bâte pe spinare descoperă că poarta lagărului poate fi dărâmată doar dacă împing toți 100 de sclavi în același timp de ea. Nu mai pot face asta. Zece dintre ei s-au eliberat, sau cel puțin așa cred ei (sunt în continuare în lagăr dar nu mai iau bâte pe spinare). Cei zece, în competiția de a câștiga favorurile stăpânului de sclavi, intră într-o competiție între ei și fac exces de zel. Toarnă stăpânului tot ce aud cu privire la eventuale tentative de evadare. Pentru a fi în continuare exonerați de bâtele pe spinare.
Cei 90 de sclavi încep să încaseze 1000 de bâte, în medie cu 10% mai multe bâte de om pentru că 10 au fost exonerați. Câțiva dintre ei nu pot supraviețui loviturilor suplimentare. Nici nu mai pot evada. Dispar câțiva. Rămân mai puțini. Cum stăpânul de sclavi trebuie să dea 1000 de bâte lunar, nu are ce face. În final, renunță la o parte din cei zece privilegiați ca să poată face posibilă încasarea celor 1000 de bâte, norma lunară. Cei care și-au făcut un calcul legat de exonerarea lor de bâte sunt disperați. Violonistul de cânta în urechea stăpânului de sclavi de dor și șinăm albastră, de exemplu. Plânge. Degeaba plânge. A greșit calculul. În loc să lupte pentru evadarea din sclavie și să dărâme poarta, a ales greșit. Și a sfârșit, în final, în aceeași sclavie mizerabilă. S-a ales și cu un plus de resentiment din partea celor care, pentru o perioadă, au încasat mai multe bâte pe spinare. Baraca era îmbibată de durerea pentru cei care nu au rezistat și nici nu au putut să evadeze. E greu să le mai câștige încrederea celor loviți în plus. Îl consideră prieten cu stăpânul de sclavi. Parte a sistemului opresiv. Pe bună dreptate. I-a turnat la el. A refuzat să îi ajute să dărâme poarta.
Sursa: internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu