vineri, 21 iunie 2024

Ubuntu - Copiii africani


Un antropolog a propus un joc copiilor dintr-un trib african.


A pus un coș cu fructe lângă un copac și le-a spus copiilor că cine a ajuns primul a câștigat fructele dulci.

Când le-a spus să fugă, toți s-au luat de mână și au fugit împreună, apoi au stat împreună bucurându-se de bunătățile lor.

Când i-a întrebat de ce au alergat împreună așa ca unul ar fi putut avea toate fructele pentru el au spus: 'Ubuntu, cum poate unul dintre noi să fie fericit dacă toți ceilalți sunt triști? '

Ubuntu în civilizația lor înseamnă: (sunt pentru că suntem).


Acel trib cunoaște secretul fericirii care s-a pierdut în toate societățile care le depășesc și care se consideră societăți civilizate!

miercuri, 29 noiembrie 2023

Kafka și păpușa călătoare

 La 40 de ani, Franz Kafka (1883-1924) care nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii, se plimba prin parcul din Berlin când a întâlnit o fetiță care plângea pentru că își pierduse păpușa preferată. Ea și Kafka au căutat păpușa fără succes.



Kafka i-a spus să se întâlnească cu el acolo a doua zi și se vor întoarce după ea.
A doua zi, când încă nu găsiseră păpușa, Kafka i-a dat fetiței o scrisoare „scrisă” de păpușă care spunea: „Te rog să nu plângi. Am plecat într-o excursie să văd lumea. O să-ți scriu despre aventurile mele.”
Așa a început o poveste care a continuat până la sfârșitul vieții lui Kafka.
În timpul întâlnirilor lor, Kafka a citit scrisorile scrise cu atenție ale păpușii, cu aventuri și conversații pe care fetița le-a găsit adorabile.
În cele din urmă, Kafka a adus înapoi păpușa ( una cumpărată ) care se întorsese la Berlin.
„Nu seamănă deloc cu păpușa mea”, a spus fetița.
Kafka i-a mai întins o scrisoare în care păpușa scria: „Călătoriile mele m-au schimbat”. fetița a îmbrățișat noua păpușă și a purtat-o ​​fericită acasă.
Un an mai târziu, Kafka a murit.
Mulți ani mai târziu, copilul acum adult a găsit o scrisoare în interiorul păpușii. În scrisoarea minusculă semnată de Kafka era scris:
„Tot ceea ce iubești probabil se va pierde, dar în cele din urmă iubirea se va întoarce într-un alt mod.” 💖
Preluat din - Kafka și păpușa călătoare - de Jordi Sierra

joi, 16 noiembrie 2023

Viata se pierde atunci când încetezi să fii fericit

 ”- Bunico, cum se pierde viața?

- Viața este pierdută în multe feluri, fiule.
Se pierde când vrei să trăiești viața altora și nu a ta.
Se pierde când critici greșelile altora și nu le îmbunătățești pe ale tale.
Se pierde când regreți fiecare moment pentru că ai eșuat și nu cauți soluții pentru a reuși.
Se pierde când îi invidiezi pe alții și nu te depășești pe tine însuți.
Se pierde atunci când te concentrezi doar pe lucruri negative și încetezi să te bucuri de cele bune.

Viața nu se pierde atunci când încetezi să respiri fiule, ci atunci când încetezi să fii fericit”.

Să ne abtinem să criticam, fie și cu bună intenție, căci a rani pe cineva este ușor, iar a indrepta este imposibil. Uită bârfele! Lasă reproşurile! Savurează fericirea!❤️"


Sursa FB: Oameni Arbori Carti (https://www.facebook.com/profile.php?id=100064645571409)

In cautarea ... nemultumirii

 "Când ești bolnav, ai da orice să te vindeci și îți promiți că vei face atâtea lucruri dacă Dumnezeu îți mai dă o șansă...

Când te-ai vindecat, o iei de la capăt și de cele mai multe ori, nu te ții de cuvânt.
Când ai bani mulți, te plângi mereu că ești obosit și nu faci față responsabilităților...
Când ești sărac, te plângi că ești prost plătit și ai face orice să fii bogat...
Când ești căsătorit, spui mereu că ești sătul de responsabilitățile familiei și de partenerul de viață și parcă ți-ar plăcea să fii mai liber...
Când ești singur, ți-ai dori din suflet să găsești pe cineva bun cu care să-ți împărți viața...
Când ai mașină, ești mereu supărat că s-a scumpit întreținerea ei, dar îți dorești una și mai nouă...
Când nu ai mașină, te-ai săturat să fii pieton și îl invidiezi pe cel care are...
Când ai copii, ești mereu epuizat și uneori simți că nu mai vrei să auzi de nimeni și nimic...
Când nu ai copii, ți-ai dori din suflet să ai...
Când ești copil, te prefaci că ești adult și îți dorești din răsputeri să crești mai repede...
Când devi adult, te gândești că, era mai bine să fii copil...
Când ai părinții în viață, te-ai săturat să te deranjeze tot timpul...
Când părinții nu mai sunt, ai da orice să le mai auzi vocea, măcar un minut...
Dacă locuiești într-un apartament, ai da orice să ai o casă în natură...
Dacă ai o casă, nu ești fericit pentru că întreținerea sa, îți ocupă prea mult timp...
....
Așa este omul, o ființă veșnic nemulțumită care mereu se concentrează pe ceea ce nu are...
Își pierde timpul încercând să caute fericirea undeva în universul nemărginit, când de fapt "fericirea este azi, acum, aici, chiar în jurul său."

sursa: FB Oameni Arbori Carti (https://www.facebook.com/profile.php?id=100064645571409)

sâmbătă, 4 noiembrie 2023

Primul semn al civilizației

 „Cu ani în urmă, antropologul Margaret Mead a fost întrebat de un student care consideră că este primul semn al civilizației dintr-o cultură. Studentul se aștepta ca Mead să vorbească despre cârlige de pește sau vase de lut sau pietre de măcinat.

Dar nu. Mead a spus că primul semn al civilizației dintr-o cultură antică a fost un femur, care a fost rupt și apoi vindecat. Mead a explicat că în regnul animal, dacă îți rupi piciorul, mori. Nu poți fugi de pericol, să ajungi la râu pentru a bea apă sau să vânezi mâncare. Ești carne pentru fiare care se perindă. Niciun animal nu supraviețuiește unui picior rupt suficient de mult pentru ca osul să se vindece.
Un femur rupt care s-a vindecat este dovada că cineva și-a luat timp să rămână cu cel care a căzut, a legat rana, a dus persoana în siguranță și a îngrijit-o până la recuperare. A ajuta pe altcineva în dificultate este locul în care începe civilizația, a spus Mead. "

Suntem oameni doar când îi ajutăm pe alții.

sâmbătă, 12 august 2023

Diferența dintre 15 minute și 60 de ore este Speranța/Credința că poți reuși.

Diferența dintre 15 minute și 60 de ore este Speranța/Credința că poți reuși.

În timpul unui studiu la Harvard în anii 1950, dr. Curt Richter a plasat șobolani într-o piscină cu apă pentru a testa cât timp pot călca apa.

În medie ar renunța și s-ar scufunda după 15 minute.




Dar chiar înainte de a renunța din cauza epuizării, cercetătorii îi scoteau, îi uscau, îi lăsau să se odihnească câteva minute - și îi puneau înapoi pentru o a doua rundă.
În această a doua încercare - cât crezi că au rezistat?
Amintiți-vă - tocmai au înotat până la eșec doar cu câteva minute în urmă...
Cât timp crezi că va dura?

Încă 15 minute?
10 minute?
5 minute?
Nu! Nu!
60 de ore!
Asta nu e o eroare.
Aşa e! 60 de ore de înot.

Concluzia trasă a fost că, din moment ce șobolanii CREDEAU că vor fi salvați, își puteau împinge corpurile mult peste ceea ce anterior credeau imposibil.

Vă las cu acest gând:
Dacă speranța poate determina șobolanii epuizați să înoate atât de mult, ce ar putea face pentru tine o credință în tine și abilitățile tale?

Amintește-ți de ce ești capabil. Amintește-ți de ce ești aici. "
Continuă să înoţi.

sâmbătă, 3 iunie 2023

Experimentul sociologic al celor 5 maimuțe

 Experimentul sociologic al celor 5 maimuțe:

Un cercetător pune cinci maimuțe într-o cușcă. Există un mănunchi de banane atârnate de o sfoară, cu o scară care duce la banane. Când prima maimuță se duce după banane, cercetătorul stropește toate cele cinci maimuțe cu apă rece timp de cinci minute. Ceva mai târziu, când o a doua maimuță încearcă inevitabil să se ducă după banane, cercetătorul stropește din nou toate cele cinci maimuțe cu apă rece timp de cinci minute. Cercetătorul pune apoi furtunul deoparte și nu-l mai atinge niciodată. 🤔
Când o a treia maimuță încearcă să se ducă după banane, celelalte patru maimuțe o atacă pentru a o împiedica să urce pe scară. Le este teamă de pedeapsa care ar putea veni. 😐
Cercetătorul înlocuiește una dintre maimuțe cu o nouă maimuță care nu a făcut parte din experimentul inițial și care nu a fost niciodată stropită cu apă. Și de îndată ce atinge scara pentru a merge după banane, celelalte patru maimuțe o atacă pentru a o împiedica să facă acest lucru. Dacă încearcă din nou, acestea o atacă din nou. Astfel, noua maimuță învață să nu se ducă după banane pentru că va fi atacată dacă o face.
Cercetătorul înlocuiește o a doua maimuță cu o altă maimuță nouă. Când această maimuță se duce după banane, celelalte patru o atacă, inclusiv noua maimuță 👀 care nu a fost niciodată stropită cu apă. Cercetătorul continuă apoi să înlocuiască toate maimuțele, una câte una, până când toate cele cinci maimuțe inițiale sunt scoase din cușcă. De fiecare dată când nou-venitul se duce după banane, celelalte maimuțe atacă, chiar și atunci când, fiind maimuțe noi, nu au primit niciodată o pedeapsă pentru că s-au dus după banane. Astfel, maimuțele noi, care nu au fost niciodată stropite cu apă rece, învață să nu mai caute tentația bananelor.
Cercetătorii presupun că, dacă le-ar întreba pe maimuțe de ce nu se duc după banane, acestea ar răspunde: "pentru că așa s-a procedat întotdeauna". 😐
Asta este ceea ce numim "sindromul" experimentului celor cinci maimuțe si este modelul sociologic de baza caruia functioneaza toate guvernările autoritare și credintele mistice, din toate timpurile, in care omul isi modifica comportamentul (prin morala si restul ideilor mistice, metafizice aferente, care guverneaza societatea respectiva) sub actiunea unei forte imaginare...
...
Acum mulți trăiesc din păcate într-o societate cu maimuțe și dresori de maimuțe.
Ar fi mai bine să nu fie majoritatea atât de maimuțe în unele societăți/țări/culturi?

vineri, 10 februarie 2023

Despre importanța cunoașterii și educației

 Următorul text are o mare valoare pentru conștientizarea importanței cunoașterii și educației...

Magda Grădinaru scrie:
"O profesoară de ciclu primar a făcut un experiment care a devenit celebru pentru mecanismul răului pe care îl expune. A anunțat că elevii cu ochi albaștri sunt cei mai buni și vor fi tratați ca superiori, în vreme ce copiii cu ochi căprui primesc pahare de hârtie și trebuie să poarte gulere albe, ca să știi de la distanță că sunt dintre cei inferiori.
În doar câteva minute, copiii s-au metamorfozat. Cei cu ochi albaștri s-au strâns la un loc și au devenit răutăcioși cu colegii marcați cu gulere albe.
A doua zi, profesoara a intrat în clasă și a anunțat doar atât: Ieri am greșit. De fapt, copiii cu ochi căprui sunt cei mai buni, ei au voie pe terenul de joacă, iar gulerele albe să fie purtate de cei cu ochi albaștri, care sunt mai prejos. 🤔
La ani distanță, unul dintre copiii cu ochi albaștri a descris cele două zile: în prima zi, eram nazistul perfect, căutam să fiu rău cu cei care până atunci îmi erau prieteni. A doua zi, când mi-am pus eu gulerul alb, am simțit că lumea îmi este zdruncinată. 🤔
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le învățăm ca ființe umane este schimbarea perspectivei, explică cercetătorul în neuroștiințe David Eagleman, cel care analizează și experimentul profesoarei Jane Elliott, dintr-un orășel din Iowa. Era în 1968, la o zi după asasinarea lui Martin Luther King.
Gabriel Liiceanu numește această capacitate de a te pune în locul celui căruia i se întâmplă un rău tranzitivitatea răului. A fi capabil să faci asta e proba că aparții omenirii.
Eagleman explică cu argumente științifice, cum este scanarea creierului, de ce e crucial să înveți despre răul din istorie. Când te pui în locul celui căruia i se face rău, ți se formează noi sisteme cognitive. Când vezi, vederea putând fiind și imaginația, că o persoană suferă, ți se activează propria matrice a durerii și asta produce schimbări în creier, care devin vizibile dacă ești într-un aparat de RMN.
Mai mult, să fii empatic înseamnă și să înțelegi că istoria a avut multe adevăruri false, iar asta te face dacă nu imun, măcar mai puțin dispus să cazi victimă a propagandei. 🤔
Un alt experiment arată cât de ușor poate omul care nu și-a educat mintea și care nu a primit informațiile despre atrocitățile din istorie să fie atras de partea răului.
Să ne imaginăm un om într-un scanograf și căruia i se arată pe un ecran șase mâini identice, cu o excepție, fiecare are lipită o etichetă: creștin, evreu, ateu, musulman, hindus și scientolog. Pe rând, în fiecare mână este înfipt un ac. Creierul reacționează diferit dacă mâna e din acel grup (eticheta) cu care omul din scanograf se identifică. Un singur cuvânt, o etichetă și capacitatea de a te pune în locul celui care suferă, adică empatia, se transformă. 🤔
De aceea, temelia oricărei puteri politice malefice, de tipul nazismului, comunismului, sârbismului din epoca Miloșevici, conține mereu aceste două elemente:
Endogrupul – naționalismul definit etnic, de pildă;
Dezumanizarea exogrupului – cei care nu sunt din grupul tău devin obiecte. Chiar și asta a fost demonstrată științific: o cercetătoare olandeză, Lasana Harris, a urmărit schimbările care se produc în ceea ce numește rețeua socială a creierului (mai ales în cortexul prefrontal mediu, regiune care devine activă atunci când avem de-a face cu ființe umane și rămâne inactivă când vedem sau ne gândim la obiecte). Când oamenilor li se arătau fotografii cu oameni ai străzii, de exemplu, regiunea rămânea inactivă. Adică oamenii străzii nu erau percepuți ca ființe umane, fuseseră dezumanizați și de aici capacitatea de a trece pe lângă ei, fără a-i vedea sau empatiza cu ei. 🤔
...
Educația are un rol esențial în prevenirea genocidului. Doar înțelegând înclinația neurală de a forma endogrupuri și exogrupuri – și manevrele standard folosite de propagandă pentru a accesa această înclinație – putem spera că vom împiedica dezumanizarea, care duce la atrocități în masă. (David Eagleman) 🤔
În lipsa educației, adică a informațiilor pe care copiii le primesc, și în prezența unei platforme politice de propagandă și manipulare, genocidul a putut fi repetat în istorie. 😐
Pentru că în anii 1990, când se știau dimensiunea atrocităților naziste și cruzimea comunismului, puțini s-ar fi gândit că oroarea care îi transformă pe unii în criminali și pe ceilalți în victime mai e posibilă. Și, totuși, a fost. Masacrul de la Srebrenica rămâne una dintre cele mai mari abdicări de la umanitate și s-a petrecut pentru că oamenii au fost intoxicați, manipulați și asmuțiți contra celorlalți, diferiți. 😐
Nu ar fi putut să rănească o muscă, își intitulează Slavenka Drakulic una dintre cărțile în care merge pe urma transformării omului în criminal. Un tânăr liniștit, un vecin bun, care sărea în ajutorul bătrânilor, a devenit peste noapte un criminal de război, un instrument folosit de un regim politic malefic. Victimele lui? Vecinii de pe stradă. Bătrânii pe care îi ajuta. Femeile. Copiii. 😐
Îi numim pe acei criminali “monștri”, adică nu mai sunt ființe umane pentru noi. Asta e doar un mecanism de auto-apărare. Oamenii nu vor să se întrebe: dar dacă eu eram în locul lui, ce făceam? Preferăm să adoptăm poziții morale, deciziile astea ni se par foarte străine, dar totul pornește de fapt de la decizii pe care le luăm în fiecare zi.
"Auziți la știri despre refugiații sirieni, despre cum la ei e război, despre faptul că sunt musulmani și brusc luați decizia să nu mai mergeți la spălătoria din colț, care e a unui sirian. Scara la care se formează aceste decizii este de fapt una foarte mică".
Considerând Holocaustul învechit, o istorie printre altele, banalizăm răul și exact așa creăm condițiile care el să se întâmple. E ceea ce mi-a spus Amos Oz, într-un interviu telefonic (partea finală a fișierului audio, interviul complet, publicat pe News.ro, poate fi citit aici).
Amos Oz, audio: Acum 70 de ani, lumea a primit un cadou din partea lui Hitler și a lui Stalin
Acum 70-80 de ani, lumea a primit un cadou foarte frumos din partea lui Hitler şi a lui Stalin. Nu a fost intenţia lor de a ne face acest cadou, dar totuşi ni l-au dat: au lăsat în conştiinţa lumii un şoc atât de puternic, încât pentru mai mult de jumătate de secol mulţi oameni au fost foarte ruşinaţi să fie numiţi rasişti, să-şi manifeste deschis şovinismul, să mai fie revoluţionari însetaţi de sânge. Şi asta doar din cauza acelui şoc cauzat de Hitler şi Stalin.
Dar se pare că termenul de valabilitate a cadoului a trecut.(eu nu cred 😐)
Nu mai este relevant pentru noile generaţii care nu au amintirea acelui şoc. Iar oamenii devin iar vulnerabili instinctelor până acum reprimate: instinctele naţionaliste, xenofobe, antisemite, islamofobe, chiar şi cele împotriva femeilor. Pur şi simplu, asistăm la revenirea acelor lucruri.
Până acum am avut doar o pauză, un interval de respiro cauzat de acel şoc pe care ni l-au dat Stalin şi Hitler. Iată că acel şoc a fost punctul de început al unei relative epoci de aur, cu mai puţină violenţă ca în trecut, cu mai puţine războaie, cu mai puţin rasism, cu mai puţină ură, cu mai puţin bigotism, cu mai puţin naţionalism fanatic. Şi iată cum acum toate aceste lucruri se întorc. 😐
Mi-e teamă că ele fac parte din natura umană. Într-adevăr, trăim deja într-o lume a fanatismului, sub multe forme: fanatism naţionalist, rasist, sexist, religios sau de tipul radicalismului revoluţionar.
Amos Oz, interviu cu Magda Grădinaru
Între 280.000 şi 380.000 de evrei au murit în România, în Holocaust, cărora li se adaugă alți 135.000 de evrei români care trăiau în Transilvania aflată sub conducere maghiară.
Dintre cei 25.000 de rromi (jumătate dintre ei copii) trimişi în Transnistria, aproximativ 11.000 au murit. (Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport final, Iaşi: Polirom, 2004). 😐
Fac parte din moștenirile comunismului ștergerea, compromiterea sau neasumarea istoriei."

miercuri, 5 ianuarie 2022

Parabola despre oameni si serpi

 Un om găseşte un şarpe pe moarte arzând într-un foc. Decide să îl scoată de acolo, dar când o face, şarpele îl muşcă. Din cauza durerii, omul îl scapă iar şarpele cade înapoi în foc. Bărbatul încearcă din nou să-l scoată din foc şi este încă o dată muşcat. Între timp un bărbat care trecea prin zonă se apropie şi îi spune:

- Scuză-mă, dar eşti încăpăţânat! Nu inţelegi că de fiecare dată când încerci să-l scoţi din foc, te va muşca?
Bărbatul îi răspunde:
- natura şarpelui este să muşte, iar a mea este să ajut. Lucrurile acestea nu se vor schimba niciodată.
Astfel, cu ajutorul unei sârme, bărbatul scoate şarpele din foc, salvându-i viaţa.
Nu iţi schimba niciodată natura, chiar dacă cineva iţi face rău, nu-ţi pierde esenţa. Ia-ţi doar măsuri de siguranţă.
Unii persecută fericirea, alţii cred în ea.

joi, 3 septembrie 2020

La ce e bun ce invatam in scoala? Raspunsuri pentru liceeni

 ....in contextul dezbaterii despre "la ce bun toti astia pe care ii invatam in scoala si nu ii folosim niciodata?"

"Profilul real:

La ce e bun Caragiale? Sa stii cand esti ridicol.

La ce e bun Nichita? Sa stii cum e cand esti genial.

La ce e bun Bacovia? Sa stii c-au fost altii si mai tristi ca tine.

La ce e bun Calinescu? Sa intelegi c-a fost o Romanie normala, altadata.

La ce e bun Boia? Sa intelegi ca poate o istoria are nevoie si de un dus rece, nu doar de coroane si statui.

La ce e bun Ion Barbu? Sa te lamuresti ca exista algoritmi si geometrie si in cuvinte. Nu doar in cartea de mate.

Profilul uman:

La ce e bun Newton? Sa incepi sa intelegi ca in Univers exista legi pe care nu le poate incalca nimeni.

La ce e bun Darwin? Sa pricepi cine suntem si de unde venim, in cazul in care orele de religie nu te-au facut deja imun la ratiune.

La ce e bun Pitagora? Sa nu te prosteasca aia care-ti vand prima casa.

La ce e bun Arhimede? Sa intelegi ca si dintr-o baie si-o minte ascutita poate iesi o idee care sa ramana in istorie.

La ce e bun Carnot? Sa descoperi ca oricat ti-ar cere aia pe BMW, inauntrul motorului se intampla cam acelasi lucru ca in Logan.

La ce e bun Einstein? Sa te lamuresti ca si daca tu nu pricepi un lucru, asta nu inseamna ca lucrul ala nu exista. E un bun exercitiu de umilinta intelectuala.

Si, de fapt, la ce sunt bune toate astea?

Foarte simplu: ca atunci cand simti nevoia sa fii mandru de ceva si n-ai absolut nici un motiv personal, sa te uiti in urma si sa intelegi ca toti oamenii astia mari de care ai invatat, care au scris, au descoperit si au dat ceva important omenirii, oamenii astia sunt si au ceva in comun cu tine. Sunteti membri ai aceleiasi rase. Cea umana.

O specie diferita de animale printr-un lucru sublim, pe care de obicei il intelegi la batranete: e in stare sa invete fara nici un motiv lucruri care aparent nu-i folosesc la nimic, doar pentru A INTELEGE.

Altfel spus, cunoasterea e putere. Si n-ai sa gasesti niciodata una mai mare ca ea in lumea asta.

Stiu, stiu, Gigi il bate oricand cu ranga pe Patapievici. Ai dreptate sa razi de mine si de fraza de mai sus, draga liceanule. Unde e puterea asta, deci?

Deocamdata, nicaieri. Trebuie sa astepti, ea vine pe nesimtite.

Ia o carte sa-ti treaca de urat pana atunci.

Aici e sursa: https://lucianmindruta.com/…/mic-dictionar-pentru-liceenii…/

duminică, 15 martie 2020

luni, 21 octombrie 2019

Poveste cu mesaj despre lupi, caine si oi

Mai mulți lupi au atacat o stâna și au prins câinele, pe care au vrut să-l mănânce. Acesta i-a rugat să îl lase în viață și s-a angajat să le faciliteze prinderea oilor. Lupii au fost de acord.
Timp de aproape un an, lupii, ajutați de câine, au mâncat oile.
După un timp, neavând ce mânca, lupii l-au mâncat și pe câine.

La înmormântarea câinelui, lupii discutau ce epitaf să scrie pe piatră funerară și din partea cui să fie scris.
Au fost de părere că "din partea prietenilor" ar fi fost exagerat, pentru că l-au mâncat. În același timp, "din partea dușmanilor" ar fi fost prea mult, pentru că au colaborat aproape un an la prinderea oilor. Așa că au ales să scrie "din partea colegilor".

vineri, 7 iunie 2019

Povestea celor 1000 de bâte

Într-un lagăr de concentrare sunt ținuți sclavi (prizonieri) 100 de oameni. Stăpânul de sclavi peste acel lagăr a stabilit o normă de 1000 de bâte lunar altoite de paznici pe spinarea sclavilor. 10 dintre sclavi însă au devenit în foarte scurt timp mai apropiați de stăpânul de sclavi. Unul îl tunde, altul îl masează, unul îi cântă din vioară, altul joacă table cu el și îl lasă să câștige mai mereu, altul îi citește ziarul și vreo 2 îl informează despre tot ce se întâmplă în baraca sclavilor.
Stăpânul îi cheamă la el pe cei zece privilegiați și le spune: de azi înainte voi sunteți scutiți de bâtele pe spinare. Însă, le spune el, numărul de bâte nu poate să scadă. Se vor împărți între ceilalți 90 de sclavi. Cei 10 sunt foarte fericiți. Nu le mai arde de evadat din lagăr. Sclavii de iau bâte pe spinare descoperă că poarta lagărului poate fi dărâmată doar dacă împing toți 100 de sclavi în același timp de ea. Nu mai pot face asta. Zece dintre ei s-au eliberat, sau cel puțin așa cred ei (sunt în continuare în lagăr dar nu mai iau bâte pe spinare). Cei zece, în competiția de a câștiga favorurile stăpânului de sclavi, intră într-o competiție între ei și fac exces de zel. Toarnă stăpânului tot ce aud cu privire la eventuale tentative de evadare. Pentru a fi în continuare exonerați de bâtele pe spinare.
Cei 90 de sclavi încep să încaseze 1000 de bâte, în medie cu 10% mai multe bâte de om pentru că 10 au fost exonerați. Câțiva dintre ei nu pot supraviețui loviturilor suplimentare. Nici nu mai pot evada. Dispar câțiva. Rămân mai puțini. Cum stăpânul de sclavi trebuie să dea 1000 de bâte lunar, nu are ce face. În final, renunță la o parte din cei zece privilegiați ca să poată face posibilă încasarea celor 1000 de bâte, norma lunară. Cei care și-au făcut un calcul legat de exonerarea lor de bâte sunt disperați. Violonistul de cânta în urechea stăpânului de sclavi de dor și șinăm albastră, de exemplu. Plânge. Degeaba plânge. A greșit calculul. În loc să lupte pentru evadarea din sclavie și să dărâme poarta, a ales greșit. Și a sfârșit, în final, în aceeași sclavie mizerabilă. S-a ales și cu un plus de resentiment din partea celor care, pentru o perioadă, au încasat mai multe bâte pe spinare. Baraca era îmbibată de durerea pentru cei care nu au rezistat și nici nu au putut să evadeze. E greu să le mai câștige încrederea celor loviți în plus. Îl consideră prieten cu stăpânul de sclavi. Parte a sistemului opresiv. Pe bună dreptate. I-a turnat la el. A refuzat să îi ajute să dărâme poarta.

Sursa: internet

joi, 20 decembrie 2018

Parabola despre manipulare


Iosif Stalin a fost intrebat odata de o functionara in stat cu autoritate si apropiata lui. Era printre putinele care puteau sa ii puna intrebari dificile fara sa riste sa isi piarda viata. Ea l-a intrebat: “Cat mai ai de gand sa ucizi poporul acesta si el sa te urmeze totusi?” La care Stalin nu ii raspunde, dar cere sa i se aduca o gaina vie. I se aduce, el o ia la subtioara si incepe sa ii smulga penele pe viu. Sarmana gaina se zbatea de moarte dar nu se putea elibera din mainile crudului tiran. A continuat sa smulga penele gainei, spre tortura ei, pana gaina a ramas fara pene si cu urme de sange. Apoi ia niste firimituri de paine in palma si se indreapta spre ciocul gainei, tocmai jumulite pe viu. Si ce credeti ca face gaina? Ati ghicit, a inceput sa manance. Dupa aceea a lasat gaina jos, a luat alte firimituri de paine in mana in ochii gainei si a iesit din camera. Stiti ca a facut gaina? A inceput sa mearga dupa Stalin ca acesta sa ii dea de mancare.
Dupa toata aceasta demonstratia Stalin ii spune functionarei lui: “Cred ca ti-ai primit raspunsul in aceasta actiune. Asa sunt si oamenii, cu cat te porti mai dur cu ei, cu atat te vor urma ca sa obtina hrana de la tine”

vineri, 23 noiembrie 2018

A family need to be a team in the first place

A friend came to my house for coffee, we sat and talked about life. At some point in the conversation, I said, “I’m going to wash the dishes and I’ll be right back.”

He looked at me as if I had told him I was going to build a space rocket. Then he said to me with admiration but a little perplexed: “I’m glad you help your wife, I do not help because when I do, my wife does not praise me. Last week I washed the floor and no thanks.”

I went back to sit with him and explained that I did not “help” my wife. Actually, my wife does not need help, she needs a partner. I am a partner at home and through that society are divided functions, but it is not a “help” to do household chores.

I do not help my wife clean the house because I live here too and I need to clean it too.

I do not help my wife to cook because I also want to eat and I need to cook too.

I do not help my wife wash the dishes after eating because I also use those dishes.

I do not help my wife with her children because they are also my children and my job is to be a father.

I do not help my wife to wash, spread or fold clothes, because the clothes are also mine and my children’s.

I am not a help at home, I am part of the house. And as for praising, I asked my friend when was the last time after his wife finished cleaning the house, washing clothes, changing bed sheets, bathing her children, cooking, organizing, etc. You said thank you?

But a thank you of the type: Wow, sweetheart!!! You are fantastic!!!

Does that seem absurd to you? Are you looking strange? When you, once in a lifetime, cleaned the floor, you expected in the least, a prize of excellence with great glory … why? You never thought about that, my friend?

Maybe because for you, the macho culture has shown that everything is her job.

Perhaps you have been taught that all this must be done without having to move a finger? Then praise her as you wanted to be praised, in the same way, with the same intensity. Give her a hand, behave like a true companion, not as a guest who only comes to eat, sleep, bathe and satisfy needs … Feel at home. In his house.

I loved the message in this write up! I do NOT “help” my wife! We are a team! In all things! Not certain who the author is, but he certainly nailed it!

vineri, 21 septembrie 2018

CEA MAI MARE DESCOPERIRE


Kim Ung-Yong (născut la 7 martie 1963) este pământeanul cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă cunoscut, fiind trecut în  Guinness Book World of Records cu un IQ de 210 ( regretatul savant Stephen Hawking avea 160).
El a vorbit de la 6 luni, la 3 ani citea cursiv (japoneză, engleză, germană - pentru învăţarea unei limbi străine având nevoie de aproximativ 30 de zile). La 4 ani rezolva integrale şi calcule diferenţiale. diferențial și integrale, scria poezii şi era, de asemenea, un pictor remarcabil.
A fost ca student invitat la Universitatea de fizică din Hanyang, unde a audiat cursuri de la vârsta de 4 ani până la 7 ani. În 1970, la vârsta de 8 ani, a fost invitat în Statele Unite la NASA, unde a terminat studiile universitare. În 1974, a început activitatea sa de cercetare la NASA și a continuat această activitate până în 1978, când... s-a întors acasă, în Coreea de Sud.
Aici şi-a echivalat, într-un singur an, toate studiile şi s-a angajat... asiatent universitar la o facultate din provincie. Întrebat de ziarişti de ce a făcut acest gest, Kim Ung-Yong a dat un răspuns uluitor, care, poate, echivalează cu cea mai mare descoperire pe care o pot face oamenii: „Poți avea o capacitate intelectuală mare, poți fi genial la matematică și să ai abilități lingvistice de necontestat, dacă eșuezi la capitolul inteligență emoțională, nimic nu mai contează. Am fost sus acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic acolo. E pustiu. Întorceți-vă la lucrurile simple.”

joi, 26 iulie 2018

Economistul de la Harvard si sensul vietii

Un vapor a ancorat în Mexic, lângă un micuț sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor și i-a întrebat cât timp le ia să prindă acei pești.
- Nu foarte mult timp, au raspuns pescarii la unison.
- Dar de ce n-ați mai stat, ca să prindeți mai mult pește?
Pescarii i-au răspuns că micile cantități pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor și ale familiilor lor.
- Și ce faceți în restul timpului? a întrebat turistul.
- Dormim până târziu, pescuim puțin, ne jucăm cu copiii și ne facem siesta împreună cu soțiile noastre. Mai târziu, pe seară, mergem în sat, unde ne întâlnim cu prietenii, bem puțin, cântăm la chitară câteva cântece și tot asa…. Avem o viață plină.
Turistul i-a intrerupt,
- Stați puțin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diplomă în economie și pot să vă ajut! Trebuie să pescuiți mai mult timp în fiecare zi. În felul acesta, o să puteți vinde peștele pe care îl prindeți în plus. Cu veniturile suplimentare, veți putea cumpăra o barcă mai mare.
- Și după asta? au întrebat pescarii.
- Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veți putea cumpăra o a doua și o a treia barcă și tot așa, până când veți avea o întreagă flotă. În loc să vindeți peștele unui intermediar, veți putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar să vă construiți propria fabrică. Atunci veți putea părăsi sătucul ăsta micuț și să vă mutați în Mexico City, Los Angeles, sau poate chiar la New York ! De acolo vă veți putea conduce noua întreprindere prosperă.
- Și cam cât timp ne-ar lua asta? au întrebat pescarii.
- Douăzeci, poate chiar douăzeci și cinci de ani. a replicat turistul.
- Și după asta?
- După asta? Ei bine, prietene, ăsta-i momentul cand devine cu adevarat interesant,” a răspuns zâmbind larg turistul. Când afacerea ta este cu adevărat uriașă, poți să începi să vinzi și să cumperi active și să faci milioane de dolari!
- Milioane? Serios? Și după asta? au întrebat pescarii.
- După asta, veți putea să vă retrageți din afaceri, să traiți într-un sătuc liniștit și retras pe malul mării, să dormiți târziu, să vă jucați cu copiii voștri, să vă faceți siesta cu soțiile și să vă petreceți serile împreună cu prietenii distrandu-vă cum vreți voi.
- Domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul să irosim douăzeci și cinci de ani? au întrebat mexicanii…

miercuri, 4 mai 2016

Cat valoreaza viata ta?

Un barbat s-a dus la Dumnezeu si l-a intrebat: “Cat valoreaza viata mea?” Dumnezeu i-a dat o piatra si i-a raspuns: “Afla valoarea acestei pietre, insa incearca sa nu o vinzi!”
Omul a luat piatra si a plecat. Pe drumul sau a intalnit un barbat ce vindea portocale, asa ca l-a intrebat pe acesta cat crede ca valoreaza piatra lui.
Vanzatorul a vazut piatra stralucitoare, a analizat-o si a spus: “Imi dai piatra si eu iti dau la schimb 12 portocale.”
Barbatul si-a cerut scuze si a spus ca Dumnezeu i-a cerut sa nu o vanda, asa ca a plecat mai departe.
Dupa putin timp a intalnit un vanzator de legume:
“Cat crezi ca valoreaza aceasta piatra?” – a intrebat barbatul.
Vanzatorul a luat piatra, s-a uitat la ea si a spus: “Iti dau un sac de cartofi la schimb.”
Omul si-a cerut din nou scuze si i-a spus ca nu o poate vinde, apoi a plecat din nou la drum. Dupa un timp, a ajuns in fata unui magazin de bijuterii. A intrat si l-a intrebat pe bijutier cat valoreaza piatra lui.
Bijutierul a luat piatra, a analizat-o cu mare atentie si i-a spus: “Iti dau 50.000 de dolari pentu aceasta piatra.” Cand barbatul a dat din cap, bijutierul a spus: “Bine, bine… iti ofer 500.000, numai da-mi piatra.”
Omul a explicat ca el nu poate vinde piatra si a plecat din nou la drum. Peste putin timp ela dat de un magazin cu pietre pretioase; a mers la vanzator si l-a intrebat care este valoarea pietrei sale.
Vanzatorul a luat piatra, a pus-o pe un material din catifea si a analizat-o cu mare atentie.
“De unde ai aceasta piatra nepretuita?” – a intrebat el. “Chiar daca as vinde intreaga lume si toata viata mea, nu as avea banii necesari pentru a cumpara aceasta minunatie.” – a adaugat.
Uimit si confuz, omul a revenit la Dumnezeu si i-a spus ce s-a intamplat.
“Acum, Doamne, spune-mi… cat valoreaza viata mea?”
Dumnezeu i-a spus: “Raspunsurile pe care le-ai primit de la vanzatorul de portocale, vanzatorul de legume, bijutier si vanzatorul de pietre pretioase explica valoarea vietii noastre. Ai putea fi o piatra pretioasa, chiar nepretuita, dar oamenii te vor aprecia in functie de nivelul lor de informatii, de increderea pe care o au in tine, de motivatia lor, de ambitia si riscul pe care si-l asuma in relatia cu tine. Dar nu te teme, cu siguranta vei gasi pe cineva care isi da va seama de adevarata ta valoare.”

marți, 24 noiembrie 2015

Ultimul speech al lui Steve Jobs

Directorul şi cofondatorul Apple, Steve Jobs, a pierdut în anul 2011 lupta cu cancerul pancreatic. Cunoscut pentru stilul lui de viață modest dar și pentru rigurozitatea și perfecționismul de care dădea dovadă pe plan profesional, ultimele cuvinte ale regretatului om de afaceri sunt simple, dar înduioșătoare, de efect și îi contrazic întreaga existență a acestuia, dedicată în proporție majoritară carierei. 
“Am ajuns pe culmile succesului în lumea afacerilor. În ochii altora, viața mea este un simbol al succesului. Cu toate acestea, în afară de munca mea, nu prea am alte motive de bucurie. În final, averea este doar o “felie” de viață cu care sunt acomodat, obișnuit.
În această clipă, zăcând pe patul de spital, filmul vieții mele mi se perindă prin fața ochilor. Realizez că toată recunoașterea, laudele, bogăția de care m-am bucurat au pălit, au devenit fără de sens în fața apropiatei morți.
În întunericul camerei, mă uit la luminile verzi de la aparatele care mă țin în viață, aud sunetele mecanice sacadate făcute de ele și simt respirația Zeului Morții apropiindu-se.
Acum când am făcut bani cât pentru trei generații, ar trebui să ne concentrăm pe alte aspecte ale vieții care nu au legătură cu partea financiară. Trebuie să fie ceva mai important de atât!
Să fie relațiile… să fie arta, să fie un vis neîmplinit din tinerețe…
Fuga non-stop după bani transformă o persoană, cât de normală ar fi ea, într-o ciudățenie asemenea mie.
Dumnezeu ne-a lăsat simțurile ca să recepționăm dragostea, sentimentele celor din jur. Și nu iluziile false aduse de averi.
Toți banii, toate proprietățile și investițiile din viața mea.. nu le pot lua cu mine în mormânt. Tot ce pot lua sunt amintirile scăldate în iubirea dată și primită. Acestea sunt adevăratele bogății care te vor urma, însoți mereu, dându-ți puterea și lumina care sunt necesare să mergi mai departe. Dragostea nu cunoaște distanță. Viața nu are limite. Mergi unde vrei să mergi. Atinge vârfurile pe care vrei să le atingi. Totul se bazează pe 2 lucruri: inima și mâinile tale. Atât.
Poți să angajezi pe cieva să conducă mașina în locul tău, să producă bani pentru tine. Dar nu poți plăti pe cineva să îndure boala în locul tău.
Lucrurile materiale pierdute mai pot fi recuperate. Dar e un lucru care nu poate fi recuperat odată pierdut: viața.
Când o persoană intră în sala de operație, va realiza că există o carte pe care nu a terminat-o de citit – “Cartea trăitului sănătos”.
Indiferent de etapa vieții în care ne aflăm acum, odată cu trecerea timpului, ne vom confrunta cu ziua în care cortina va cădea peste noi.
Pune preț pe dragostea pentru familia ta, iubește-ți consortul, prietenii.
Poartă-te bine cu tine. Prețuiește-i pe ceilalți”, a spus Steve Jobs.