Poveste cu mesaj despre lupi, caine si oi

Mai mulți lupi au atacat o stâna și au prins câinele, pe care au vrut să-l mănânce. Acesta i-a rugat să îl lase în viață și s-a angajat să le faciliteze prinderea oilor. Lupii au fost de acord.

Timp de aproape un an, lupii, ajutați de câine, au mâncat oile.

După un timp, neavând ce mânca, lupii l-au mâncat și pe câine.

La înmormântarea câinelui, lupii discutau ce epitaf să scrie pe piatră funerară și din partea cui să fie scris.

Au fost de părere că "din partea prietenilor" ar fi fost exagerat, pentru că l-au mâncat. În același timp, "din partea dușmanilor" ar fi fost prea mult, pentru că au colaborat aproape un an la prinderea oilor. Așa că au ales să scrie "din partea colegilor".

Povestea celor 1000 de bâte

Într-un lagăr de concentrare sunt ținuți sclavi (prizonieri) 100 de oameni. Stăpânul de sclavi peste acel lagăr a stabilit o normă de 1000 de bâte lunar altoite de paznici pe spinarea sclavilor. 10 dintre sclavi însă au devenit în foarte scurt timp mai apropiați de stăpânul de sclavi. Unul îl tunde, altul îl masează, unul îi cântă din vioară, altul joacă table cu el și îl lasă să câștige mai mereu, altul îi citește ziarul și vreo 2 îl informează despre tot ce se întâmplă în baraca sclavilor.

Stăpânul îi cheamă la el pe cei zece privilegiați și le spune: de azi înainte voi sunteți scutiți de bâtele pe spinare. Însă, le spune el, numărul de bâte nu poate să scadă. Se vor împărți între ceilalți 90 de sclavi. Cei 10 sunt foarte fericiți. Nu le mai arde de evadat din lagăr. Sclavii de iau bâte pe spinare descoperă că poarta lagărului poate fi dărâmată doar dacă împing toți 100 de sclavi în același timp de ea. Nu mai pot face asta. Zece dintre ei s-au eliberat, sau cel puțin așa cred ei (sunt în continuare în lagăr dar nu mai iau bâte pe spinare). Cei zece, în competiția de a câștiga favorurile stăpânului de sclavi, intră într-o competiție între ei și fac exces de zel. Toarnă stăpânului tot ce aud cu privire la eventuale tentative de evadare. Pentru a fi în continuare exonerați de bâtele pe spinare.

Cei 90 de sclavi încep să încaseze 1000 de bâte, în medie cu 10% mai multe bâte de om pentru că 10 au fost exonerați. Câțiva dintre ei nu pot supraviețui loviturilor suplimentare. Nici nu mai pot evada. Dispar câțiva. Rămân mai puțini. Cum stăpânul de sclavi trebuie să dea 1000 de bâte lunar, nu are ce face. În final, renunță la o parte din cei zece privilegiați ca să poată face posibilă încasarea celor 1000 de bâte, norma lunară. Cei care și-au făcut un calcul legat de exonerarea lor de bâte sunt disperați. Violonistul de cânta în urechea stăpânului de sclavi de dor și șinăm albastră, de exemplu. Plânge. Degeaba plânge. A greșit calculul. În loc să lupte pentru evadarea din sclavie și să dărâme poarta, a ales greșit. Și a sfârșit, în final, în aceeași sclavie mizerabilă. S-a ales și cu un plus de resentiment din partea celor care, pentru o perioadă, au încasat mai multe bâte pe spinare. Baraca era îmbibată de durerea pentru cei care nu au rezistat și nici nu au putut să evadeze. E greu să le mai câștige încrederea celor loviți în plus. Îl consideră prieten cu stăpânul de sclavi. Parte a sistemului opresiv. Pe bună dreptate. I-a turnat la el. A refuzat să îi ajute să dărâme poarta.

Sursa: internet

Parabola despre manipulare

Iosif Stalin a fost intrebat odata de o functionara in stat cu autoritate si apropiata lui. Era printre putinele care puteau sa ii puna intrebari dificile fara sa riste sa isi piarda viata. Ea l-a intrebat: “Cat mai ai de gand sa ucizi poporul acesta si el sa te urmeze totusi?” La care Stalin nu ii raspunde, dar cere sa i se aduca o gaina vie. I se aduce, el o ia la subtioara si incepe sa ii smulga penele pe viu. Sarmana gaina se zbatea de moarte dar nu se putea elibera din mainile crudului tiran. A continuat sa smulga penele gainei, spre tortura ei, pana gaina a ramas fara pene si cu urme de sange. Apoi ia niste firimituri de paine in palma si se indreapta spre ciocul gainei, tocmai jumulite pe viu. Si ce credeti ca face gaina? Ati ghicit, a inceput sa manance. Dupa aceea a lasat gaina jos, a luat alte firimituri de paine in mana in ochii gainei si a iesit din camera. Stiti ca a facut gaina? A inceput sa mearga dupa Stalin ca acesta sa ii dea de mancare.
Dupa toata aceasta demonstratia Stalin ii spune functionarei lui: “Cred ca ti-ai primit raspunsul in aceasta actiune. Asa sunt si oamenii, cu cat te porti mai dur cu ei, cu atat te vor urma ca sa obtina hrana de la tine”

A family need to be a team in the first place

A friend came to my house for coffee, we sat and talked about life. At some point in the conversation, I said, “I’m going to wash the dishes and I’ll be right back.”

He looked at me as if I had told him I was going to build a space rocket. Then he said to me with admiration but a little perplexed: “I’m glad you help your wife, I do not help because when I do, my wife does not praise me. Last week I washed the floor and no thanks.”

I went back to sit with him and explained that I did not “help” my wife. Actually, my wife does not need help, she needs a partner. I am a partner at home and through that society are divided functions, but it is not a “help” to do household chores.

I do not help my wife clean the house because I live here too and I need to clean it too.

I do not help my wife to cook because I also want to eat and I need to cook too.

I do not help my wife wash the dishes after eating because I also use those dishes.

I do not help my wife with her children because they are also my children and my job is to be a father.

I do not help my wife to wash, spread or fold clothes, because the clothes are also mine and my children’s.

I am not a help at home, I am part of the house. And as for praising, I asked my friend when was the last time after his wife finished cleaning the house, washing clothes, changing bed sheets, bathing her children, cooking, organizing, etc. You said thank you?

But a thank you of the type: Wow, sweetheart!!! You are fantastic!!!

Does that seem absurd to you? Are you looking strange? When you, once in a lifetime, cleaned the floor, you expected in the least, a prize of excellence with great glory … why? You never thought about that, my friend?

Maybe because for you, the macho culture has shown that everything is her job.

Perhaps you have been taught that all this must be done without having to move a finger? Then praise her as you wanted to be praised, in the same way, with the same intensity. Give her a hand, behave like a true companion, not as a guest who only comes to eat, sleep, bathe and satisfy needs … Feel at home. In his house.

I loved the message in this write up! I do NOT “help” my wife! We are a team! In all things! Not certain who the author is, but he certainly nailed it!

CEA MAI MARE DESCOPERIRE

Kim Ung-Yong (născut la 7 martie 1963) este pământeanul cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă cunoscut, fiind trecut în  Guinness Book World of Records cu un IQ de 210 ( regretatul savant Stephen Hawking avea 160).
El a vorbit de la 6 luni, la 3 ani citea cursiv (japoneză, engleză, germană - pentru învăţarea unei limbi străine având nevoie de aproximativ 30 de zile). La 4 ani rezolva integrale şi calcule diferenţiale. diferențial și integrale, scria poezii şi era, de asemenea, un pictor remarcabil.
A fost ca student invitat la Universitatea de fizică din Hanyang, unde a audiat cursuri de la vârsta de 4 ani până la 7 ani. În 1970, la vârsta de 8 ani, a fost invitat în Statele Unite la NASA, unde a terminat studiile universitare. În 1974, a început activitatea sa de cercetare la NASA și a continuat această activitate până în 1978, când... s-a întors acasă, în Coreea de Sud.
Aici şi-a echivalat, într-un singur an, toate studiile şi s-a angajat... asiatent universitar la o facultate din provincie. Întrebat de ziarişti de ce a făcut acest gest, Kim Ung-Yong a dat un răspuns uluitor, care, poate, echivalează cu cea mai mare descoperire pe care o pot face oamenii: „Poți avea o capacitate intelectuală mare, poți fi genial la matematică și să ai abilități lingvistice de necontestat, dacă eșuezi la capitolul inteligență emoțională, nimic nu mai contează. Am fost sus acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic acolo. E pustiu. Întorceți-vă la lucrurile simple.”

Economistul de la Harvard si sensul vietii

Un vapor a ancorat în Mexic, lângă un micuț sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor și i-a întrebat cât timp le ia să prindă acei pești.
- Nu foarte mult timp, au raspuns pescarii la unison.
- Dar de ce n-ați mai stat, ca să prindeți mai mult pește?
Pescarii i-au răspuns că micile cantități pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor și ale familiilor lor.
- Și ce faceți în restul timpului? a întrebat turistul.
- Dormim până târziu, pescuim puțin, ne jucăm cu copiii și ne facem siesta împreună cu soțiile noastre. Mai târziu, pe seară, mergem în sat, unde ne întâlnim cu prietenii, bem puțin, cântăm la chitară câteva cântece și tot asa…. Avem o viață plină.
Turistul i-a intrerupt,
- Stați puțin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diplomă în economie și pot să vă ajut! Trebuie să pescuiți mai mult timp în fiecare zi. În felul acesta, o să puteți vinde peștele pe care îl prindeți în plus. Cu veniturile suplimentare, veți putea cumpăra o barcă mai mare.
- Și după asta? au întrebat pescarii.
- Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veți putea cumpăra o a doua și o a treia barcă și tot așa, până când veți avea o întreagă flotă. În loc să vindeți peștele unui intermediar, veți putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar să vă construiți propria fabrică. Atunci veți putea părăsi sătucul ăsta micuț și să vă mutați în Mexico City, Los Angeles, sau poate chiar la New York ! De acolo vă veți putea conduce noua întreprindere prosperă.
- Și cam cât timp ne-ar lua asta? au întrebat pescarii.
- Douăzeci, poate chiar douăzeci și cinci de ani. a replicat turistul.
- Și după asta?
- După asta? Ei bine, prietene, ăsta-i momentul cand devine cu adevarat interesant,” a răspuns zâmbind larg turistul. Când afacerea ta este cu adevărat uriașă, poți să începi să vinzi și să cumperi active și să faci milioane de dolari!
- Milioane? Serios? Și după asta? au întrebat pescarii.
- După asta, veți putea să vă retrageți din afaceri, să traiți într-un sătuc liniștit și retras pe malul mării, să dormiți târziu, să vă jucați cu copiii voștri, să vă faceți siesta cu soțiile și să vă petreceți serile împreună cu prietenii distrandu-vă cum vreți voi.
- Domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul să irosim douăzeci și cinci de ani? au întrebat mexicanii…

Cat valoreaza viata ta?

Un barbat s-a dus la Dumnezeu si l-a intrebat: “Cat valoreaza viata mea?” Dumnezeu i-a dat o piatra si i-a raspuns: “Afla valoarea acestei pietre, insa incearca sa nu o vinzi!”

Omul a luat piatra si a plecat. Pe drumul sau a intalnit un barbat ce vindea portocale, asa ca l-a intrebat pe acesta cat crede ca valoreaza piatra lui.
Vanzatorul a vazut piatra stralucitoare, a analizat-o si a spus: “Imi dai piatra si eu iti dau la schimb 12 portocale.”
Barbatul si-a cerut scuze si a spus ca Dumnezeu i-a cerut sa nu o vanda, asa ca a plecat mai departe.

Dupa putin timp a intalnit un vanzator de legume:
“Cat crezi ca valoreaza aceasta piatra?” – a intrebat barbatul.
Vanzatorul a luat piatra, s-a uitat la ea si a spus: “Iti dau un sac de cartofi la schimb.”
Omul si-a cerut din nou scuze si i-a spus ca nu o poate vinde, apoi a plecat din nou la drum. Dupa un timp, a ajuns in fata unui magazin de bijuterii. A intrat si l-a intrebat pe bijutier cat valoreaza piatra lui.
Bijutierul a luat piatra, a analizat-o cu mare atentie si i-a spus: “Iti dau 50.000 de dolari pentu aceasta piatra.” Cand barbatul a dat din cap, bijutierul a spus: “Bine, bine… iti ofer 500.000, numai da-mi piatra.”
Omul a explicat ca el nu poate vinde piatra si a plecat din nou la drum. Peste putin timp ela dat de un magazin cu pietre pretioase; a mers la vanzator si l-a intrebat care este valoarea pietrei sale.
Vanzatorul a luat piatra, a pus-o pe un material din catifea si a analizat-o cu mare atentie.

“De unde ai aceasta piatra nepretuita?” – a intrebat el. “Chiar daca as vinde intreaga lume si toata viata mea, nu as avea banii necesari pentru a cumpara aceasta minunatie.” – a adaugat.
Uimit si confuz, omul a revenit la Dumnezeu si i-a spus ce s-a intamplat.
“Acum, Doamne, spune-mi… cat valoreaza viata mea?”
Dumnezeu i-a spus: “Raspunsurile pe care le-ai primit de la vanzatorul de portocale, vanzatorul de legume, bijutier si vanzatorul de pietre pretioase explica valoarea vietii noastre. Ai putea fi o piatra pretioasa, chiar nepretuita, dar oamenii te vor aprecia in functie de nivelul lor de informatii, de increderea pe care o au in tine, de motivatia lor, de ambitia si riscul pe care si-l asuma in relatia cu tine. Dar nu te teme, cu siguranta vei gasi pe cineva care isi da va seama de adevarata ta valoare.”

Sursa: http://www.poze24.com/un-barbat-s-a-dus-la-dumnezeu-si-l-a-intrebat-cat-valoreaza-viata-mea/