Cele trei porţi

Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viata, îl trimise la un bătrân înţelept.

- Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?

- Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tai pe nisip. Dar o să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă vei întâlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou ceea ce încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din faţa ta.

Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii.

Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi: SCHIMBA LUMEA.

Asta era şi intenţia mea, gândi prinţul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc. Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea să îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorinţă sa. El găsi plăcerea şi beţia cuceritorului, dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară. Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:

- Ce-ai învăţat tu pe acest drum?

- Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

- Bine, zise bătrânul. Utilizeaza-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scăpa printre degete. Şi dispăru.

Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a două porţi pe care stătea scris: SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.

Asta era şi intenţia mea, gândi el. Ceilalţi sunt sursa de plăcere, bucurii şi satisfacţii, dar şi de durere, necazuri şi frustrări. El se ridică deci contra a tot ce-l deranja său nu-i plăcea la cei din jurul său. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Într-o zi, pe când medita asupra utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalţi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întreba:

- Ce ai învăţat tu, deci, pe acest drum?

- Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauză sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine prind rădăcina toate aceste lucruri.

- Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce alţii trezesc în tine, ei te descoperă în faţa ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nască în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţă îţi arată ce mai ai încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu după multă vreme, prinţul ajunse în faţa unei porţi pe care scria: SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.

Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi. El cauta să pătrundă în interiorul său, să-şi combată imperfecţiunile, să-şi înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său. După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese dar şi eşecuri şi rezistenţă, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:

- Ce ai învăţat tu pe acest drum?

- Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezista şi pe care nu le putem învinge.

- Aşa este, spuse bătrânul.

- Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar impotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.

- Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te şi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi dispăru.

Privind înapoi, prinţul văzu în depărtare spatele celei de-a treia porţi pe care stătea scris: ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI. Prinţul se miră că n-a văzut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poartă, dar în celălalt sens. În luptă devenim orbi, îşi spuse el. Şi mai văzu pe jos zăcând peste tot în jurul lui, tot ce a respins şi a învins în lupta cu el însuşi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate şi învaţă să le accepte. Învăţă să se iubească pe el însuşi, fără să se mai compare cu alţii. Îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întreba:

- Ce-ai învăţat în plus pe acest drum?

- Am învăţat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă accept.

- Bine, acesta este primul lucru pe care trebuie să-l ţii minte în viaţă, acum poţi merge mai departe.

Prinţul zări în depărtare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria ACCEPTĂ-I PE CEILALŢI. Şi în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viaţa sa, pe cei pe care i-a iubit şi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecţiunile, defectele, lucrurile care altădată îl deranjau enorm şi împotriva cărora luptase. Bătrânul înţelept apăru din nou şi-l întrebă:

- Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată pe acest drum?

- Am învăţat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproşat celorlati şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i accept şi să-i iubesc aşa cum sunt.

- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ţii minte. Continuă drumul.

Prinţul zări prima poarta, prin care trecuse cu mult timp în urmă şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTĂ LUMEA. Privi în jurul său şi recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumină şi frumuseţea tuturor lucrurilor, de perfecţiunea lor. Era totuşi aceeaşi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întreba:

- Ce-ai învăţat pe drumul acesta?

- Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec, fără nici o condiţie.

- Acesta este cel de al treilea lucru important pe care trebuie să ţi-l aminteşti. Acum eşti împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea! Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniştea împlinirii, la împlinirea liniştii, spuse el şi dispăru pentru totdeauna.

Sursa: http://discerne.wordpress.com/2013/12/02/cele-trei-porti/

Glossa - MIhai Eminescu

Azi 15 ianuarie 2014 se implinesc 164 de ani de la nasterea marelui poet Mihai Eminescu.

GLOSSA Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, In auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le asculte?... Tu asaza-te deoparte, Regasindu-te pe tine, Când cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine. Nici încline a ei limba Recea cumpana-a gândirii Inspre clipa ce se schimba Purtând masca fericirii, Ce din moartea ei se naste Si o clipa tine poate; Pentru cine o cunoaste Toate-s vechi si noua toate. Privitor ca la teatru Tu în lume sa te-nchipui: Joace unul si pe patru, Totusi tu ghici-vei chipu-i, Si de plânge, de se cearta, Tu în colt petreci în tine Si-ntelegi din a lor arta Ce e rau si ce e bine. Viitorul si trecutul Sunt a filei doua fete, Vede-n capat începutul Cine stie sa le-nvete; Tot ce-a fost ori o sa fie In prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zadarnicie Te întreaba si socoate.		Caci acelorasi mijloace Se supun câte exista, Si de mii de ani încoace Lumea-i vesela si trista; Alte masti, aceeasi piesa, Alte guri, aceeasi gama, Amagit atât de-adese Nu spera si nu ai teama. Nu spera când vezi miseii La izbânda facând punte, Te-or întrece nataraii, De ai fi cu stea în frunte; Teama n-ai, cata-vor iarasi Intre dânsii sa se plece, Nu te prinde lor tovaras: Ce e val, ca valul trece. Cu un cântec de sirena, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca sa schimbe-actorii-n scena, Te momeste în vârteje; Tu pe-alaturi te strecoara, Nu baga nici chiar de seama, Din cararea ta afara De te-ndeamna, de te cheama. De te-ating, sa feri în laturi, De hulesc, sa taci din gura; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Daca stii a lor masura; Zica toti ce vor sa zica, Treaca-n lume cine-o trece; Ca sa nu-ndragesti nimica, Tu ramâi la toate rece. Tu ramâi la toate rece, De te-ndeamna, de te cheama: Ce e val, ca valul trece, Nu spera si nu ai teama; Te întreaba si socoate Ce e rau si ce e bine; Toate-s vechi si noua toate: Vreme trece, vreme vine. (1883, decembrie)
Sursa: http://www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/glossa.htm

Top 7 carti pentru spirit

La inceput de an, top 7 carti prezentate pe blogul 7carti.

1. Micul Prinţ - Antoine de Saint-Exupery
2. Moartea lui Ivan Ilici - Lev Tolstoi
3. Pescarusul Jonathan Livingstone - Richard Bach
4. Siddhartha - Herman Hesse
5. Momo - Michael Ende
6. Profetul - Kahlil Gibran
7. Alchimistul - Paulo Coehlo

Scrisoare către părinţi

Române, să fii bun!

…Încă am mânuțele mici; atât de mici încât sunt mult prea stângace ca să îmi fac patul singur, să arunc mingea sau să desenez frumos, linii drepte, perfecte. Te rog, nu te aștepta să le fac pe toate perfect pentru că sunt încă atât de mic! Te rog, atunci când îmi dai treabă, lasă-mă s-o fac singur și te mai rog să nu o mai faci încă o dată. Pentru că astfel voi simți că te-am dezamăgit și că nu am făcut față așteptărilor tale. Te-aș ruga să vezi partea bună a lucrurilor – m-am chinuit să-mi leg șireturile ghetuțelor singur, chiar dacă a rezultat doar un nod greu de desfăcut.

Atunci când ieșim la plimbare, te rog să faci pașii mici pentru că piciorușele mele sunt încă atât de micuțe. Iar eu vreau să țin pasul cu tine. Sunt la început de drum, lumea aceasta îmi este încă atât de necunoscută încât am nevoie de timp și de îngăduință să o înțeleg și să o traduc în lumea copilăriei mele. Ai răbdare, te rog, cu mine pentru că toate aceste lucruri din jurul meu mi se par minunate și aș vrea să le înțeleg așa cum le înțelegi și tu. Lasă-mă să aflu totul în ritmul meu și nu mă pedepsi pentru curiozitatea mea. Încă te mai rog să nu mă limitezi inutil. Nu te enerva când întreb prea mult, prea des și, de multe ori, același lucru de zeci de ori. Eu nu cunosc lumea din jur așa cum o cunoști și te am doar pe tine să te tot întreb.

Atunci când îmi impui limite și reguli te asigur că nu mă supăr. Le voi respecta cu siguranță dacă ești consecvent în aplicarea lor. Însă, te rog să nu spui astăzi într-un fel și mâine în altul pentru că, astfel voi deveni confuz și nu voi mai înțelege ce am voie și ce nu am voie. Nu mă compara cu nimeni, nici cu frații sau surorile mele și nici cu prietenii sau colegii mei. Eu sunt unic și niciodată nu voi fi ca ceilalți. Sunt convins că am și eu ceva special, trebuie doar să-ți faci timp să-mi descoperi părțile bune.

Eu nu voi fi pentru mult timp copil. Te rog, așadar, să mă lași să-mi trăiesc copilăria, să mă bucur de micile bucurii oferite de această perioadă. Nu-mi încărca programul cu tot felul de lucruri inutile, nu mă pune să renunț la jucării, la somnul dulce și la jocul din curte cu Grivei.

Nu mă pune să fac treburi grele, mult prea grele pentru vârsta mea fragedă. Eu vreau doar să mă joc. Sufletul meu este atât de sensibil și de gingaș încât, te rog să nu-mi rănești sentimentele. Nu mă pedepsi prea aspru atunci când greșesc. Fii înțelegător, iartă-mă și învață-mă cum să nu mai greșesc. Dacă mă vei critica mereu voi deveni un om limitat, fără încredere în sine. Mi-ai putea critica faptele, nu pe mine ca persoană, căci astfel, cu timpul, m-aș simți inutil. Respectă-mi drepturile de copil și demnitatea. Nu mă umili ori de câte ori te superi pe mine sau pe altcineva. Nu folosi violența fizică și verbală pentru că, astfel, voi învăța doar să mă ascund de tine, să mint și să-mi fie mereu frică. De-ai putea să le înlocuiești cu blândețe, iubire și înțelegere!

Te rog să-mi păstrezi sufletul curat și nu mă învăța lucruri rele. Tu ești modelul meu. Nu mă minți pentru că astfel voi crede că minciuna este o normalitate; nu folosi forța pentru că atunci când voi crește mare o voi folosi și eu în relațiile cu cei mai mici decât mine; nu mă critica pentru că astfel voi învăța să judec pe alții; nu mă respinge pentru că voi crede că nu mă dorești și că sunt o povară pentru tine. Ajută-mă să învăț valorile morale: credința, adevărul, cinstea, încrederea, bunătatea, iubirea.

În întreaga lume există mulți copii a căror copilărie este marcată de durere, violență și teroare fizică și psihică. O copilărie trăită la negativ formează maturi cu traume psihice, maturi care, fie ajung să se identifice cu torționarul care i-a marcat copilăria, fie se închid în sine, neafirmându-și personalitatea. O copilărie lipsită de iubire, ocrotire și blândețe formează oameni care vor deveni, la rândul lor, violenți. Nu i-am putut înțelege niciodată pe părinții care și-au snopit în bătaie copiii pentru te miri ce motiv. Când am mai asistat în copilărie la scene de acest gen, m-am uitat speriată, îngrozită, gândindu-mă că sunt un copil extrem de fericit atunci când mama, în loc de bătăi, ne dădea bomboane și ne mângâia cu dragoste, iar tata, în loc de palme, ne plimba pe umerii lui lați și se juca „de-a calul” cu noi.

Mi-e milă de acești copii, oropsiți de soartă, de nenorocul de a avea părinți care nu apreciază adevărata fericire de a avea un copilaș, adevărata bucurie sufletească de a-i asculta respirația atunci când doarme, de a te bucura de primele cuvinte și de prima notă de zece. Nimic nu poate fi mai sfâșietor și mai nedrept decât ochii înlăcrimați ai unui copil. Te rog, nu te aștepta să le fac pe toate perfect pentru că sunt, încă, atât de mică!

A veni Crăciunul, au venit Sărbătorile şi te rog, nu uita, Române, să fii bun!

Sursa: http://2blackjack1.wordpress.com/2013/12/30/scrisoare-catre-parinti/

Poveste de Crăciun - Charles Dickens

Considerata o capodopera a literaturii clasice, publicata pentru prima data in anul 1843, Poveste de Craciun  evoca simbolurile si importanta sarbatorii, cu ajutorul a trei spirite, care au puterea de a schimba viziunea si modul de a fi al unui om.

 Povestea il are ca personaj principal pe avarul Ebenzer Scrooge, un negustor moracanos, care ii cicaleste fara mila pe toti din jurul sau si care se desfasoara in ajunul celui de al saptelea Craciun de la moartea lui Marley, partenerul sau de afaceri. Poveste de Craciun  incepe cu descrierea casieriei in care lucra Scrooge, dar si a camarutei lui Bob care copia scrisori in frig, deoarece Scrooge era prea zgarcit pentru a cumpara carbuni. In cele din urma Scrooge este vizitat de nepotul sau, care ii ureaza un Craciun fericit si il invita la el la  masa, fapt care il mahneste nespus pe acesta, deoarece nu aprecia si nici nu sarbatoarea Craciunul.         

Scrooge locuia in apartamentul lui Marley, un apartament cu camere intunecate, aflat intr-o cladire care statea sa se prabuseasca in orice moment. In seara de Ajun, cand acesta se intoarce de la pravalie, vede fantoma lui Marley, care venise sa il previna, crezand ca il mai poate salva de la o soarta asemanatoare, acesta il avertizeaza pe Scrooge ca va fi vizitat in Ajunul Craciunului de trei spirite: cel al Craciunului trecut, cel al Craciunului prezent si cel al Craciunului viitor, in incercarea acestora de a-l face un om mai bun, care sa iubeasca oamenii si sa se bucure de compania celor care inca tin la el, in ciuda caracterului sau dificil.

Ebenzer Scrooge isi da seama ca toate greselile din trecut si din prezent vor trebui platite pana la urma si le roaga pe cele trei spirite sa ii mai acorde o sansa pentru a se indrepta. In final acesta se hotaraste sa creada in spiritul si armonia Craciunului si sa le acorde o sansa oamenilor de a intra in viata lui.

Sursa: http://www.national-magazin.ro/trebuie-sa-stii/poveste-de-craciun-de-charles-dickens-1232

Alchimistul - Paulo Coehlo

O alta poveste din seria carti pentru spirit este Alchimistul de Paulo Coehlo - o poveste initiatica si una dintre primele carti scrise de el destul de diferita ca stil de cele scrise dupa dobandirea succesului comercial. Recenzia  e preluata de pe bookblog.

„Când îţi doreşti un lucru, tot Universul conspiră pentru ca să-ţi realizezi visul, spuse Alchimistul, repetând cuvintele bătrânului rege.”

Din când în când mai avem nevoie de cărți optimiste, care să te îndemne la acțiune şi perseverență, aşa, ca aceasta. Este o încercare de a te trezi din cotidian şi de a te determina să faci exact ceea ce-ți dorești să faci.

Cartea vorbește despre legenda personală a fiecăruia şi despre cum nu ar trebui să ezităm să ne urmăm visele. Asta face un păstor andaluz, Santiago, care nu ezită să-şi părăsească casa pentru a pleca în căutarea unei comori prin deșert, tocmai la piramide. 

Călătoria lui este presărată cu prezenţe marcante: o ţigancă tânără şi frumoasă, un bărbat care îşi spune rege şi un alchimist. Este un drum de iniţiere în care ajunge să înţeleagă pe propria piele multe adevăruri general valabile.

Alchimistul este genul de scriere din care extragi citate pe care le păstrezi sau pe care o percepi ca deschizătoare de drumuri. O poţi privi ca pe un îndemn spre a căuta propria comoară, Coelho având un mod foarte frumos de a spune că „Pe fiecare om de pe faţa Pământului îl aşteaptă o comoară undeva.”, dar “Când ne aflăm în faţa marilor comori, nu le vedem niciodată.”Este un fel de manifest pentru curaj, pentru că autorul explică cum toţi ştim atunci când suntem mici care este legenda noastră personală, destinul nostru, vocaţia noastră, dar apoi, când creştem, din cauza dezamăgirilor de care ne izbim şi fricii pe care o acumulăm, uităm care este rostul nostru în lume şi începem să orbecăim.

Profetul - Kahlil Gibran

Continuam cu cartea "Profetul" de Kahlil Gibran intr-o recenzie de aici:

"Profetul" este una din cartile scrise de eseistul si filosoful arab Kahlil Gibran la care acesta a lucrat 25 de ani si a cunoscut prima editie in anul 1923. Cartea a fost tradusa in mai multe limbi in lume, traducerea in limba romana apartinand poetului Radu Carneci si aparuta la Editura Mix in anul 2000. Talmacirea in limba romana reda cartea ca pe un poem, traducatorul adecvand textul cu muzicalitatea si diferritele nuante si tonalitati oferite de limba romana.

Kahlil Gibran s-a nascut in 1883 in Bishari si a trait pana in 1931. "Delicatetea sufletului sau, agerimea mintii, viziunile ochiului sau interior, simpla dar vasta patrundere a fenomenelor descoperite de fiecare din parabolele sale, stralucirea stilului sau vorbind despre adevaruri eterne, fac din autorul Profetului un scriitor ce apartine tuturor epocilor" scrie Radu Carneci si putem adauga si un scriitor ce apartine tuturor culturilor.

In cartea Profetul vorbeste Almustafa, la rugamintea locuitorilor cetatii Orphales, pe care acesta o servise cu priceperea si spiritul sau timp de 12 ani.  O corabie vine sa-l readuca pe filosof pe insula-i natala iar locuitorii cetatii Orphales regreta mult plecarea sa, si cerand noi si noi sfaturi.

Omul de spirit le vorbeste locuitorilor cetatii despre familie, iubire, daruri, munca, frumos, ratiune si pasiuni , despre viziunea lui despre viata si relatiile dintre oameni. Cartea pastreaza un ton optimist, intelept invatand oemenii sa fie demni si cumpatati dar si curajosi si buni. Este rodul unor cautari si cu prudenta cartea sugereaza ca nimeni nu detine solutiile finale, adevarul absolut si ca viata este un lung sir de framantari interioare si tatonari, revelatia insa constand in faputul ca pe intreg acest parcurs poti sa observi cata frumusete este in jur si cat de mult putem fi ajutati, intelesi si invatati de fiecare din semenii nostri.

Iata cateva randuri din cugetarile despre ratiune si pasiune: "Ratiunea si pasiunea sunt carma si panzele sufeltului vostru mereu navigand.

Daca panzele si carma voastra se rup, nu puteti decat sa va clatinati pe valuri la intamplare, ori sa ramaneti prinsi in impas in mijlocul marii.

Fiindca ratiunea, de una singura dominand, restrange intregul elan; si pasiunea liber lasata, e o flacara arzand pana la propria-i mistuire"

Cateva referiri la constiinta de sine " Nu spuneti nicicand:Am aflat adevarul>>, ci, mai curand:Am aflat un adevar>>. Nu spuneti Am gasit cararea sufletului>>, ci, mai degraba: Am gasit sufletul drumetind pe ingusta-mi carare>>

In acest cant Khalil Gibran scrie despre frumsuete: "Oameni din Orphales, frumusetea este viata aratandu-si sacrul ei chip."

Fermecatoarele randuri pot fi citite fie in ordinea gandita de scriitor sau aleator, fiecare capitlol sau chiar fraza putand sta si de sine statator. Cartea este un buchet de esente tari, din cele mai nobile extracte.Sederea autorului in marile biblioteci ale lumii si contactul sau cu mai multe culturi lasa o amprenta clara asupra cartii, iar din scriere putem deduce si preocupari ale poetului in campul psihanalizei.

Este o carte care poate revigora, orienta si mai ales ajuta in gasirea unui echilibru interior in tumultuosul cotidian angoasant si derutant. Este o pledoarie pentru  drumul spre pacea interioara, pentru echilibrul omului cu natura si semenii sai.